Rolul tatălui în creșterea copilului

Autor: Stoia Dalia
Rolul tatălui în creșterea copilului

Noi valențe ale rolului patern

 

În vremuri nu de mult apuse, figura paternă era caracterizată de autoritate și disciplină, iar cea maternă, la fel ca acum, de tandrețe și de grija față de copil (Bourçois, 1993 ). Însă cursul poveștii familiei a fost schimbat, iar în prezent atât mama cât și tatăl împărtășesc sarcina de a oferi suportul emoțional și educațional necesar creșterii copilului, tatăl devenind astfel un participant activ în creșterea acestuia (Hofferth și alții, 2002 ). Dincolo de toate aceste, tatăl a fost și este una dintre cele mai importante persoane din viața fiecăruia. Lucrarea de față își propune să prezinte cele mai recente dezbateri din literatura de specialitate în ceea ce privește (1 ) factorii determinanți ai implicării paterne în creșterea copilului și (2 ) problemele de comportament ale copiilor cu o vârstă fragedă a căror tată nu este implicat în creșterea lor.

 

Introducere

 

Atenția cercetătorilor asupra implicațiilor parentale în creșterea copilului, a fost una sporită de-a lungul timpului. La o simplă căutare a termenilor the role of the father rezultă 36.500 de publicații din anii 2015-2016, iar în cazul unor termeni mai specifici precum father involvement in child development sau father involvement in early childhood, publicațiile din aceiași ani au fost la fel de numeroase (17.000 respectiv 17.400 ). O atenție sporită a fost acordată în special importanței și beneficiilor implicării tatălui în educația copilului, cât și efectelor negative ale absenței lui, precum problemele emoționale și de comportament pe care acești copii le pot dezvota, obezitate, dependeță de droguri, respectiv tendința de internalizare în cazul fetelor și de externalizare în cazul băieților, etc (Paquette, 2004 ). Prin prisma acestui fapt, pentru o abordare profesionistă și corectă, este esențial ca specialiștii din domeniul psihologiei să fie la curent cu noile afirmații referitoare la factori care determină tatăl din societatea modernă să se implice în creșterea copilului său, precum și să cunoască problemele de comportament pe care copii din aceiași societate le pot dezvolta la o vârstă fragedă în urma neimplicării paterne. Lucrarea de față își propune să prezinte cele mai noi studii care au analizat aceste aspecte cu scopul de a atrage atenția specialiștilor asupra unor ipoteze pe care le pot lua în calcul și pentru stimularea dezvoltării unor noi intervenții terapeutice în concordanță cu noile descoperiri. În redactarea lucrării au fost analizate studii publicate în anii 2015-2016, cuvintele cheie utilizate în căutare fiind cele menționate anterior. Înainte de a aborda obiectivul lucrării, este important să avem o imagine de ansamblu a istoriei paternității pentru a ilustra modul în care s-a evoluat și, totodată, este important să subliniem din punct de vedere psihologic, rolul pe care tatăl îl joacă în viața noastră.

 

O scurtă istorie a paternității

 

Studii sociologice recente ilustrează schimbările majore pe care paternitatea a traversat-o de-a lungul timpului, practic creionând o istorie a profesiei de tată, utilă prin imaginea de ansamblu pe care o oferă și prin evidențierea unor concluzii referitoare la stadiul actual al profesiei și ale implicațiilor psihologice aferente. În societatea pre-industrială, majoritatea oamenilor trăiau în familii extinse în mediul rural. Nașterea nu era medicalizată, avea loc acasă, iar tatăl nu era alături de mamă (Leavitt, 2009 ), precum nu era implicat nici în creștere ulterioară a copiilor, această sarcină revenindu-i exclusiv mamei (Linn, Wilson și Fako, 2015 ). La începutul secolului IX, schimbările din agricultără, care reprezenta venitul de bază al familiei, a făcut ca familia de foarte multe ori să fie nevoită să își schimbe locul de reședință (Linn, Wilson și Fako, 2015 ). Acest fapt a determinat trecerea familiei de la o formă extinsă la o formă nucleară. Mariajul nu mai este acum definit ca legătura dintre două familii, ci ca un parteneriat între mamă și tată (Burgess și Locke, 1945 ), însă tatăl continuă să fie neimplicat în creșterea copilului. La sfârșitul secolului IX, nașterea devine medicalizată, iar mamele ajung să dețină un control mai redus asupra nașterii care avea loc în sala operatorie alături de medici și asistente și nu alături de familie ca până atunci (Linn, Wilson și Fako, 2015 ). Tatăl continuă să nu fie prezent în momentul nașterii, iar implicarea în creșterea copilului rămâne limitată la asigurarea unui bun trai, până la momentul adolescenței când aceștia se vor preocupa de implicarea în muncă a băieților (Linn, Wilson și Fako, 2015 ). Mai apoi, odată cu mișcarea feministă, tatălui îi este cerut să participe în mod egal la creșterea copiilor și la întreținerea gospodăriei (Beck și Beck-Gursheim, 2012 ). De asemenea, o schimbare majoră a avut loc și în ceea ce privește percepția asupra căsătoriei. Acesta era văzută acum ca fiind individualizată și nu un parteneriat (Linn, Wilson și Fako, 2015 ). Căsătoria trebuia să asigure și să faciliteze dezvoltarea partenerilor prin intermediul comunicării și flexibilității în ceea ce privește rolul marital și cel profesional. În anii `60 mamele încep să protesteze în fața medicalizării nașterii și a separării de copil de după naștere, iar tatăl începe să considere că ar trebui să fie mai implicat în parentaj și chiar cere să fie prezent la nașterea copilului (Linn, Wilson și Fako, 2015 ). Următoarele aspecte importante din istoria paternității au fost creșterea masivă a ratei divorțurilor și a conviețuirii în concubinaj. În prezent, noul curent numit în engleză new fatherhood presupune ca sarcinile tatălui, pe lângă cele tradiționale (de a asigura veniturile și reședința ) să cupindă îngrijirea mamei în perioada prenatală și implicarea ulterioară în creșterea copilului (Linn, Wilson și Fako, 2015 ). Cu alte cuvinte "deși în ultimele decenii s-a diminuat mult perioada în care câștigul adus de un bărbat are o importanță crucială, povara responsabilității unui tată rămâne în continuare, dacă nu cumva mai grea în prezent, în această epocă a familiei nucleare mobile, comportativ cu vremurile trecute, mai statice" (Rayner și alții, 2012, pag. 365 ).

 

Astfel, în epoca curentă, tatăl trebuie să privească atât spre profesie, cât și spre familie, iar vremurile încă sunt în continuă schimbare. Acum participarea bărbaților la activitățile din cadrul familiei sunt încurajate în mod public. Legea, sprijină și ea implicarea paternă, oferind posibilitatea luării unui concediu de paternitate la nașterea și după nașterea copilului (Rayner și alții, 2012 ).

 

Considerații psihologice ale implicării paterne în creșterea copilului

 

Constructul de implicare paternă rămâne încă un concept de studiat pentru cercetători. În ceea ce privește definirea termenului, de cele mai multe ori, specialiștii susțin că implicare paternă definește fie angajamentul, accesibilitatea și responsabilitatea față de copil (Lamb, 2000 ), fie se referă la timpul acordat acestor categorii de angajament (Hofferth și Anderson, 2003; Yeung și alții, 2001 ). Dincolo de aceste aspecte, în urma studierii relației tată-copil s-a remarcat faptul că tatăl are o contribuție semnificativă în dezvoltarea cognitivă și emoțională a copilului (Lamb, 1996 ). Cu toate aceste, până de curând, nu se știau foarte multe despre magnitudinea implicării tatălui în dezvoltarea competențelor sociale ale copilului (Parke și alții, 2002 ). Din cercetările desfășurate în ultimii ani s-a conturat imaginea unei contribuții complementare a celor doi părinți în dezvoltarea, pe diverse paliere, a copilului lor (Paquette, 2004 ). Mai exact, s-a stabilit că datorită implicării diferite a tatălui de cea a mamei în creșterea copilului, acesta joacă un rol esențial în integrarea socială a copilului. Astfel, tatăl contribuie la "separarea" copilului de mama, îndepărtându-l de o relație fuzională cu aceasta (Paquette, 2004 ). Practic acest lucru se întâmplă datorită faptului că tatăl, prin abordarea sa, prin jocul imprevizibil pe care îl adoptă și prin interacțiunile stimulative, provoacă copilul, pe când mama, prin prisma faptului că este mai didactică și folosește mai mult jocul cognitiv, verbal și vizual, îl determină pe copil să fie mai reținut (Power și Parke, 1983; Dixon și alții, 1981 ). Practic, tatăl este cel mai mult implicat în jocul fizic al copilului (Bronstein, 1984; Keyes și Scoblic, 1982; Russell și Russell, 1987 ), ceea ce îl face pe copil să îl prefere ca partener de joacă, pe când mama rămâne sursa stării de bine și a securității (Lamb, 1997 ). Implicarea majoră a tatălui în joc, a determinat teoreticienii să considere că, cel mai probabil, atașamentul dintre tată și copil se dezvoltă datorită acestei implicări (Paquette, 2004 ). Astfel, tatăl este cel care sădește potențialul de a ne asuma riscuri, de a explora, de a lua inițiative, de a depăși obstacole, de a fi curajoși în fața străinilor, de a ne susține punctul de vedere (Kromelow, Harding și Touris, 1990 ). Cu alte cuvinte, tatăl joacă un rol esențial prin care determină deschiderea spre lume a copilului (Le Camus, 1995 ). Pornind de la acestea s-a dezvoltat conceptul de father-child activation relationship, care se referă la faptul că tatăl satisface nevoia copilului de a fi stimulat și de a-și depăși limitele (Paquette, 2004 ).

 

Factori determinanți ai implicării paterne în creșterea copilului

 

După cum am detaliat în secțiunea anterioară, importanța cunoașterii implicațiilor rolului tatălui, stă în faptul că relația tată - copil are efecte majore în plan emoțional, cognitiv, în dezvoltarea academică și aparent și în dezvoltarea abilităților sociale (Paquette, 2004 ). Planalp și Braungart-Rieker (2016 ) într-un studiu longitudinal au urmărit care sunt factorii determinați ai implicării tatălui în creșterea copilului (mai exact în îngrijirea acestuia și în jocul cu acesta ). Factorii care au fost luați în considerare de cercetători au fost cei care s-au dovedit anterior a fi determinați ai impicării paterne, mai exact, factori ce țin de tată (identificarea cu rolul patern, simpome despresive ), factori ce țin de mama (simptome despresive, conflicte maritale, implicarea maternă ) și factori ce țin de copil (temperamentul și genul ), însă, de data acesta, au dorit să observe impactul acestora pe o perioadă mai lungă de timp și să determine care dintre acești factori sunt cei mai relevanți în relația tatălui cu sitemul familial. Studiul a implicat 10, 700 de copii împreună cu părinții acestora, iar evaluarea factorilor prin intermediul unor teste validate a avut loc la vârsta de 9 luni a copilui, la 2 ani și la 5 ani.

 

Rezultatele studiului certifică în primul rând faptul că (1 ) implicarea tatălui crește în timp ceea ce poate însemna că aceștia își adaptează implicarea în funcție de nevoile și de stadiul de dezvoltare al copilului; (2 ) implicarea paternă depinde de felul în care tatăl își definește rolul, demonstrându-se că cei care se identifică cu rolul de tată sunt mai implicați în creșterea copilui și mai mult decât atât, cresc nivelul de implicare mult mai repede comparativ cu cei care nu se identifică cu acest rol; (3 ) în cazul în care mama prezintă simptome depresive, tatăl este mai implicat în creșterea copilui în special în îngijirea lui, iar în ceea ce privește implicare în joc, s-a constat că acesta nu acordă mai mult timp în acestă situație; (4 ) în cazul în care cuplul are frecvente certuri conjugale s-a constat o încetinire a creșterii implicării tatălui, posibil datorită nefericirii cauzate de căsnicia problematică (Cummings și alții, 2004 ) sau din cauza mamei care poate împiedica creșterea implicării (Schoppe-Sullivan și alții, 2008 ); (5 ) o simptomatologie depresivă redusă a tatălui nu afectează implicarea acestuia în creșterea copilul; (6 ) temperamentul copilului nu afectează implicare paternă; (7 ) tații sunt mai implicați în îngrijirea băieților decât a fetelor, posibil datorită faptului că se simt mai confortabil fiind vorba de același gen (Planalp și Braungart-Rieker, 2016 ). Viitoarele direcții de cercetare indicate ar putea investiga motivația și implicare paternă; influența nivelului de implicare a mamei în cea a tatălui; implicarea tatălui vitreg în creșterea copilului (Planalp și Braungart-Rieker, 2016 ).

 

Problemele de comportament ale copiilor mici a căror tată este neimplicat în creșterea și educarea lor

 

Un număr foarte mare de studii cetifică faptul că copii a căror tată este prezent în viața acestora, prezintă mai puține probleme de comportament și emoționale decât cei a căror tată nu este prezent (Culpin și alții, 2013; Flouri și alții, 2015; McLanahan și alții, 2013 ). Prin această afirmație și nu numai, se admint problemele de comportament și emoționale pe care le pot manifesta copii a căror tată nu a fost prezent sau implicat. Cu toate acestea, studiile nu au analizat cu atenție efectele pe termen lung al unei astfel de situații și nici influența mutuală tată-copil în ceea ce privește implicate paternă. Cercetătorii Flouri, Midouhas, și Narayanan (2015 ) au investigat efectele neimplicării paterne în primii șapte ani de viață. Studiul a implicat 19, 244 familii care au fost evaluate prin intermediul unor instrmente standardizate la vârsta de 3, 5 și 7 ani a copilului. Relevanța studiului constă în evidențierea faptului că, absența tatălui poate fi considerată o cauză a problemelor de comportament pe care acești copii le pot dezvolta.

 

Principalele rezultate ale studiului confirmă faptul că: (1 ) absența tatălui la vârsta de 3 ani prezice posible probleme de comportament la vârsta de 5 ani (în special probleme de hipercativitate, probleme de conduită, probleme în interacțiunea cu covârstnici ), iar absența tatălui la vârsta de 5 ani prezice posibile probleme de comportament la vârsta de 7 ani (la fel și în acest caz, hiperactiviate, probleme de conduită, probleme în interacțiunile cu covârstnici ), (2 ) nu au fost identificate legături între problemele emoționale ale copiilor la o vârstă fragedă și absența tatălui; (3 ) distresul patern este asociat cu absența tatălui la vârsta de 3 ani a copilului; (4 ) distresul patern este asociat cu problemele de conduită ale copilului; (5 ) nivelul de educație al mamei (nu și al tatălui ) este asociat cu problemele de conduită ale copilui; (6 ) absența tatălui afectează fetele și băieții în egală măsură, diferența rezumându-se la faptul că fetele dezvoltă într-o măsură mai mare probleme emoționale decât de comportament în comparație cu băieții; (7 ) un nivel educațional scăzut al tatălui, precum și distresul sau o relație problematică cu mama și un număr mare de copiii este asociat cu un nivel scăzut al implicării paterne (Flouri, Midouhas și Narayanan, 2015; Flouri, Midouhas și Narayanan, 2016 ). Pornind de la acest studiu, viitoarele cercetări ar putea analiza mecanismul care determină aceste efecte negative în cazul lipsei tatălui (Flouri, Midouhas și Narayanan, 2016 ).

 

Concluzii

 

Lucrarea de față și-a propus să prezinte cele mai noi studii care au analizat (1 ) factorii determinanți ai implicării paterne și (2 ) problemele de comportament ale copiilor cu o vârstă fragedă a căror tată nu este implicat în creșterea lor, cu scopul de a atrage atenția specialiștilor asupra unor ipoteze pe care le pot lua în calcul și pentru stimularea dezvoltării unor noi intervenții terapeutice în concordanță cu noile descoperiri științifice.

 

Cursul istoriei paternității ne-a ilustrat o evoluție ascendentă, de la neimplicare până la o implicare seminficativă în creșterea copilului începând cu secolul XX. Mai mult decât atât, în prezent s-a ajuns, chiar și la în țara noastră, ca tații să fie încurajați să se implice în rolul patern prin prevederea legală care le permite să opteze pentru un concediu de paternitate la naștere sau după naștere (Legea concediului paternal nr. 210/1999 ). Conform evidențelor științifice, implicarea tatălui ar efecte pozitive în ceea ce privește dezvoltarea emoțională, cognitivă, și socială (Lamb și Lewis, 2004; Paquette, 2004 ). Însă orice implicare poate fi determinată de mai mulți factori, iar cea paternă, așa cum s-a evidențiat în studiul autorilor Planalp și Braungart-Rieker (2016 ) poate fi influențată de anumite aspecte care pot fi luate în calcul de psihoterapeuți sau psihologi școlari ca posibile ipoteze într-un caz în care neimplicarea paternă este prezentă. Aceste ipoteze, desprinse din unele rezultate ale studiului autorilor menționați anterior, pot face referire la faptul că: tatăl este neimplicat în creșterea copilului pentru că își definește rolul de tată într-un mod disfuncțional (care nu presupune implicare ) respectiv nu se identifică cu rolul de tată; tatăl este neimplicat în creșterea fiicei pentru că nu se simte confortabil fiind vorba de sexul opus; tatăl este neimplicat din cauza unor certuri conjugale frecvente. Astfel, intervențiile psihoterapeutice pot viza: modificarea cognițiilor tatălui vizavi de rolul de tatăl astfel încât să stimuleze identificarea cu rolul de tată; modificarea cognițiilor tatălui vizavi de implicarea în relația cu fiica; soluționarea conflictului marital într-un mod potrivit pentru familie prin intermediul tehnicilor specifice terapiei familiale și de cuplu.

 

Ipotezele desprinse din unele rezultate ale studiului autorilor Flouri, Midouhas și Narayanan (2015, 2016 ), pot face referire la faptul că: problemele de comportament (hiperactivitate, probleme de conduită, probleme în interacțiunea cu covârstnici ) ale copiilor de 5 ani, respectiv 7 ani pot fi o urmare a absenței tatălui; absența tatălui la vârsta de 3 ani a copilului poate fi o urmare a distresului resimțit de tată; problemele emoționale ale fetelor de o vârstă fragedă pot fi determinate de absența tatălui; o implicare foarte scăzută a tatălui în relația cu copii poate fi o urmare a distresului resimțit de acesta sau a unei relații conflictuale cu mama. Pornind de la acestea, intervențiile terapeutice ar putea să viza diminuarea distresului patern prin tehnici de consiliere sau cele specifice terapiei cognitiv-comportamentale, precum și soluționarea conflictului conjugal prin intermediul unor tehnici specifice terapiei sistemice. Viitoarele cercetări ar putea analiza, pe lângă cele indicate deja de studiile relatate anterior, rata de succes în creșterea implicării tatălui, dacă terapeutul folosește tehnici de intervenție pentru modificarea cognițiilor tatălui astfel încât acesta să se identifice cu rolul de tată; folosește tehnici de intervenție pentru modificarea cognițiilor referitoare la îngrijirea fiicei; dacă folosește tehnici de intervenție pentru diminuarea distresului și dacă folosește tehnici de intervenție prin care să determine soluționarea conflictului conjugal.

Bibliografie
1. Beck, U., & Beck-Gernsheim, E. (2012 ). Families. In G. Ritzer (Ed. ), The Wiley Blackwell encyclopedia of globalization (pp 637-639 ). Oxford, United Kingdom: Wiley-Blackwell.
2. Bourçois, V. (1993 ). Du père aux pairs ou L‘influence des modes d‘engagement du père sur le développement affectif et social du jeune enfant (Doctoral dissertation, Université de Toulouse-Le-Mirail ).
3. Bronstein, P. (1984 ). Differences in mothers’ and fathers’ behaviors toward children: A cross-cultural comparison. Developmental Psychology, 20 (6 ), 995-1003.
4. Burgess, E., & Locke, H. (1945 ). The family from institution to companionship. New York, NY: American Book.
5. Culpin, I., Heron, J., Araya, R., Melotti, R., & Joinson, C. (2013 ). Father absence and depressive symptoms in adolescence: findings from a UK cohort. Psychological Medicine, 43, 2615-2626. Cummings, E. M., Goeke-Morey, M. C., & Raymond, J. (2004 ). Fathers in family context: Effects of marital quality and marital conflict. In M. E. Lamb (Ed. ), The role of the father in child development (pp. 196-221 ).
6. Hoboken, NJ: Wiley. Dixon, S., Yogman, M., Tronick, E., Adamson, L., Als, H., & Brazelton, T.B. (1981 ). Early infant social interaction with parents and strangers. Journal of the American Academy of Child Psychiatry, 20, 32-52.
7. Flouri, E., Midouhas, E., & Narayanan, M. K. (2015 ). The relationship between father involvement and child problem behaviour in intact families: a 7-year cross-lagged study. Journal of abnormal child psychology, 1-11.
8. Flouri, E., Narayanan, M. K., & Midouhas, E. (2015 ). The cross-lagged relationship between father absence and child problem behaviour in the early years. Child: Care, Health & Development. Hoffert, S.L., Stueve, J.L., Pleck, J., Bianchi, S., & Sayer, L. (2002 ). The demography of fathers: What fathers do. In C.S. Tamis-LeMonda, & N. Cabrera (Eds. ), Handbook of father involvement: Multidisciplinary Perspectives (pp. 63-92 ). New Jersey & London: LEA.
9. Hofferth, S. L., & Anderson, K. G. (2003 ). Are all dads equal? Biology versus marriage as a basis for paternal investment. Journal of Marriage and Family, 65, 213-232. Keye s, C.B., & Scoblic, M.A. (1982 ). Fathering activities during early infancy. Infant Mental Health Journal, 3 (1 ), 28-42. Kromelow, S., Harding, C., & Touris, M. (1990 ). The role of the father in the development of stranger sociability during the second year. American Journal of Orthopsychiatry, 60, 521-530.
10. Lamb, M. E. (2000 ). The history of research on father involvement: an overview. Marriage & Family Review, 29, 23-42.
11. Lamb, M. E., & Lewis, C. (2004 ). The Development and Significance of Father-Child Relationships in Two-Parent Families. The role of the father in child development, 2727.
12. Lamb, M.E. (1996 ). The role of the father in child development (Ed. 3. ) New York: Wiley. Lamb, M.E. (1997 ). L’influence du père sur le développement de l’enfant. Enfance, 3, 337-349.
13. Le Camus, J. (1995a ). Le dialogue phasique: Nouvelles perspectives dans l’étude des interactions pèrebébé. Neuropsychiatrie de l’Enfance, 43 (1-2 ), 53-65.
14. Leavitt, J. (2009 ). Make room for daddy: The journey from waiting room to birthing room. Chapel Hill, NC: University of North Carolina Press.
15. Linn, J. G., Wilson, D. R., & Fako, T. T. (2015 ). Historical Role of the Father: Implications for Childbirth Education. International Journal of Childbirth Education, 30 (1 ).
16. McLanahan, S., Tach, L., & Schneider, D. (2013 ). The causal effects of father absence. Annual Review of Sociology, 39, 399-427.
17. Paquette, D. (2004 ). Theorizing the father-child relationship: Mechanisms and developmental outcomes. Human development, 47 (4 ), 193-219.
18. Parke, R.D., McDowell, D.J., Kim, M., Killan, C., Dennis, J., Flyr, M.L., & Wild, M.N. (2002 ). Fathers’ contributions to children’s peer relationships. In C.S. Tamis-LeMonda, & N. Cabrera (Eds. ), Handbook of father involvement: Multidisciplinary perspectives (pp. 141-167 ). New Jersey & London: LEA.
19. Planalp, E. M., & Braungart-Rieker, J. M. (2016 ). Determinants of father involvement with young children: Evidence from the early childhood longitudinal study-birth cohort. Journal of Family Psychology, 30 (1 ), 135.
20. Power, T.G., & Parke, R.D. (1983 ). Patterns of mother and father play with their 8-month-olds infant: A multiple analysis approach. Infant Behavior and Development, 6, 453-459.
21. Rayner, E., Joyce, A., Rose, J., Twyman, M., Clulow, C., (2012 ). Psihologia dezvoltării umane, Editura Trei, Bucureşti
22. Russell, G., & Russell, A. (1987 ). Mother-child and father-child relationships in middle childhood.Child Development, 58, 1573-1585.
23. Schoppe-Sullivan, S. J., Mangelsdorf, S. C., Brown, G. L., & Sokolowski, M. S. (2007 ). Goodness-of-fit in family context: Infant temperament, marital quality, and early coparenting behavior. Infant Behavior & Development, 30, 82-96. http://dx.doi.org/10.1016/j.infbeh.2006.11.008
24. Yeung, W. J., Sandberg, J. F., Kean, P. E., & Hofferth, S. L. (2001 ). Children’s time with fathers in intact families. Journal of Marriage and Family, 63, 136-154.

Cabinet Individual de Psihologie Stoia Dalia
Vezi prezentarea cabinetului

Secțiuni:

Personalitate

Aceasta sectiune este dedicata tipurilor de personalitati. Vom prezenta principalele clasificari ale personalitatii, detaliind si oferind sfaturi pentru fiecare tip.

Cuplu si sex

Discutii pe cele mai frecvente probleme intr-o relatie. Sfaturi pentru a-ti imbunatati viata de cuplu.

Cariera

O treime din viata noastra, daca nu mai mult, o petrecem la serviciu, muncind. Un job care aduce satisfactii inseamna o viata fericita.

Educatie parinti

Cu totii ne dorim un copil perfect: inteligent, cu o personalitate puternica si un caracter demn de invidiat. Dar ce putem face si cum trebuie sa ne comportam cu el pentru a-l ajuta sa devina astfel?

Psihoterapie

Va prezentam peste 100 de tipuri si metode de terapie psihologica si psihoterapie. Pe unele dintre acestea le vom prezenta detaliat.

Probleme psihice

Informeaza-te privind principalele tulburari ce iti pot afecta psihicul. Cum apar, care sunt cauzele si cum sunt ele diagnosticate si tratate.

PsihoUtil

Articole si sfaturi utile din domeniul psihologiei. Despre modalitatile de a te cunoaste pe tine si pe cei din jurul tau.

Evenimente

Evenimente din sfera psihologiei si psihiatriei: cursuri de formare, seminarii, etc. Aceste informatii sunt publicate de catre psihologii si psihiatrii membri ai site-ului www.la-psiholog.ro

Teste psihologice

O multitudine de psihoteste gratuite: teste de personalitate, teste despre cariera, teste de combatibilitate in cuplu, teste de aptitudini si IQ, etc

Cele mai accesate psihoteste:

Articole recente:

Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.