Vaginismul: de ce apare frica de penetrare și cum se tratează

Ce este vaginismul

Vaginismul apare atunci când mușchii din jurul vaginului se contractă brusc și fără voie în momentul în care ceva încearcă să pătrundă în interior. Reacția poate produce o senzație de arsură sau înțepătură și poate apărea la introducerea unui tampon, la contactul sexual cu penetrare (deget, jucărie sexuală sau penis), la testul de screening al colului uterin (testul Babeș-Papanicolau) sau chiar atunci când ceva se apropie de zona genitală, din cauza fricii de penetrare. Nu este un gest controlat de femeie — mușchii se contractă singuri, ca o reacție automată asupra căreia nu ai control, iar acest lucru se poate întâmpla chiar și la femei care au avut anterior contacte sexuale fără durere. Vaginismul este mai frecvent la femei de la sfârșitul adolescenței până la începutul vârstei de 30 de ani, dar poate apărea la orice persoană care are vagin. Nu afectează neapărat capacitatea de a se excita sau de a se bucura de alte forme de contact sexual, fără penetrare.^[1]

De ce apare

Cauzele exacte nu sunt întotdeauna clare, dar printre factorii asociați cu apariția vaginismului se numără frica sau anxietatea legată de actul sexual, o experiență sexuală dureroasă din trecut, o agresiune sau un abuz sexual, un consult medical neplăcut sau o naștere grea, credința că sexul este ceva rușinos sau greșit, precum și o afecțiune dureroasă, cum ar fi o infecție micotică.^[1]

Durerea genitală la contact sexual poate avea însă și alte cauze decât vaginismul, care merită excluse la un consult medical: infecții micotice, infecții cu transmitere sexuală, menopauza, o reacție la prezervative, săpunuri sau șampoane, boala inflamatorie pelvină sau endometrioza.^[1] O afecțiune înrudită, dar distinctă, este vulvodinia — o durere la nivelul vulvei care durează cel puțin trei luni și nu are o cauză identificabilă. Vulvodinia și vaginismul sunt descrise separat, alături de vaginită și de unele infecții cu transmitere sexuală, printre cauzele posibile ale durerii genitale — de aceea contează ca medicul să le diferențieze.^[2]

Cât de frecvent este și de ce se vorbește atât de puțin despre el

Vaginismul este o disfuncție sexuală feminină relativ frecventă, care face penetrarea vaginală dureroasă, dificilă sau imposibilă, însă conștientizarea lui socială este scăzută. O analiză care a reunit 22 de studii, cu date de la 1.671 de participante, a examinat experiența femeilor care caută ajutor pentru vaginism și concluzionează că acestea întâmpină în continuare dificultăți în a căuta și a primi ajutor, inclusiv prin intermediul sistemului medical. Aceeași analiză observă că literatura existentă s-a concentrat mai ales pe zona genitală afectată și că studiile incluse nu au discutat explicit cum influențează asupra imaginii de sine faptul de a cere ajutor — autorii o semnalează ca pe o lipsă a cercetării, nu ca pe un rezultat.^[3]

Cum se ajunge la un diagnostic

Dacă bănuiești că ai vaginism, poți discuta întâi cu medicul de familie sau cu un medic ginecolog. Acesta te va întreba despre simptome și poate propune o examinare a zonei genitale, pentru a exclude alte cauze ale durerii, precum o infecție. Poți cere să fii consultată de un medic femeie și poți fi însoțită de o persoană de încredere; examinarea este de regulă foarte scurtă, iar modul în care se desfășoară poate fi discutat dinainte, ca să fie cât mai confortabilă pentru tine. Dacă medicul suspectează vaginism, poți fi îndrumată către un specialist în terapie sexuală.^[1] În România, psihologii și psihoterapeuții care oferă acest tip de sprijin lucrează cu atestat de liberă practică eliberat de Colegiul Psihologilor din România.

Tratamentul vaginismului

Tratamentul se concentrează, de regulă, pe două direcții: gestionarea trăirilor legate de penetrarea vaginală și exerciții care ajută corpul să se obișnuiască treptat cu penetrarea. Printre abordările folosite se numără:

• Terapia psihosexuală — o formă de terapie prin discuție, care ajută la înțelegerea și schimbarea trăirilor legate de propriul corp și de sexualitate.
• Tehnicile de relaxare — exerciții de mindfulness, respirație și atingere blândă, care ajută la relaxarea mușchilor vaginali.
• Exercițiile pentru mușchii pelvini — contracții și relaxări controlate, prin care femeia învață să controleze acești mușchi.
• Focalizarea senzorială — exerciții de cuplu care ajută la relaxare în timpul apropierii fizice și pot crește dorința sexuală.
• Dilatatoarele vaginale — obiecte de diferite mărimi, în formă de tampon, care ajută la obișnuirea treptată cu introducerea a ceva în vagin.

Tratamentul începe sub îndrumarea unor terapeuți specializați, iar exercițiile sunt apoi continuate acasă; dacă ești într-o relație, poți alege să îți implici partenerul.^[1]

O analiză care a reunit rezultatele a 18 studii, cu un total de 863 de paciente, a comparat mai multe abordări terapeutice pentru vaginism. Rata de succes cea mai mare a fost obținută de intervențiile psihosexuale combinate (86%); au urmat injecțiile cu toxină botulinică și fizioterapia pentru mușchii pelvini (câte 85%), terapia cognitiv-comportamentală (82%) și terapia cu dilatatoare vaginale (78%). Autorii concluzionează că abordările integrate, care combină intervenția psihologică cu cea fizică, par să fie cele mai eficiente, dar semnalează și o heterogenitate moderată: studiile incluse au folosit criterii de diagnostic și definiții ale succesului diferite, ceea ce limitează certitudinea concluziilor.^[4]

Un studiu mic, fără grup de comparație, făcut într-o clinică specializată pe 23 de paciente cu vaginism primar, a folosit terapie cognitiv-comportamentală, exerciții de introducere treptată a degetului și dilatatoare vaginale. Toate participantele au reușit să aibă contact sexual cu penetrare la finalul tratamentului, iar scorurile privind simptomele psihice și funcția sexuală s-au îmbunătățit; scorurile de ajustare maritală nu s-au îmbunătățit, semn că ameliorarea funcției sexuale nu aduce automat cu sine și schimbări în celelalte dimensiuni ale relației.^[5]

Ce poți face dacă bănuiești că ai vaginism

Primul pas util este să vorbești despre această experiență, fie cu un medic, fie cu un psiholog sau psihoterapeut specializat, în loc să o ții ascunsă. Exercițiile urmăresc obișnuirea treptată cu penetrarea, așa că se fac gradat, în ritmul tău, începând sub îndrumarea unui specialist și continuând apoi acasă; dacă ești într-o relație, poți alege să îți implici partenerul.^[1] Dintre abordările comparate în literatură, cele care combină intervenția psihologică cu cea fizică au avut rezultatele cele mai bune, deci merită căutat un specialist care lucrează în acest fel.^[4]

Concluzii

Vaginismul este o reacție automată a corpului, nu o alegere, și nu înseamnă neapărat că excitarea sau alte forme de apropiere devin imposibile. Recunoașterea acestui lucru, atât de către femeia afectată, cât și de partenerul ei, este primul pas către a cere ajutor. Combinația dintre sprijinul psihologic și exercițiile fizice graduale, făcută alături de un specialist, oferă șanse reale de ameliorare, chiar dacă procesul cere timp și răbdare.