Cum alegi un psihoterapeut și ce se întâmplă la prima ședință

Ce este psihoterapia și cui i se adresează

Psihoterapia, numită și „terapie prin discuție", reunește o gamă largă de tratamente care au ca scop identificarea și schimbarea gândurilor, emoțiilor și comportamentelor care îți creează suferință.^[1] Majoritatea ședințelor se desfășoară individual, cu un profesionist licențiat în sănătate mintală, sau în grup, alături de alți pacienți.

Nu ai nevoie de un diagnostic psihiatric ca să apelezi la un psihoterapeut. Motivele pentru care oamenii ajung în cabinet includ stresul prelungit legat de serviciu sau de familie, pierderea unei persoane apropiate, probleme de cuplu sau relaționale, dar și simptome fără o cauză fizică evidentă — tulburări de somn sau de apetit, energie scăzută, lipsă de interes pentru activități care înainte îți plăceau, iritabilitate persistentă, îngrijorare excesivă sau un sentiment de descurajare care nu trece.^[1] Alteori, un medic suspectează sau confirmă o tulburare psihică ce îți afectează viața de zi cu zi, sau cauți sprijin pentru a înțelege și susține un copil sau un membru de familie cu o problemă de sănătate mintală.^[1]

Un pas util înainte de a începe terapia este o evaluare medicală generală, care poate exclude o cauză fizică a simptomelor — uneori o modificare de dispoziție sau de concentrare are o explicație medicală, nu doar psihologică.^[1]

Ce tipuri de terapie există și cum aleg pe cea potrivită

Nu există un singur „fel" de psihoterapie. Terapeuții își adaptează abordarea în funcție de formarea proprie, de problema pe care o tratează și de nevoile persoanei din fața lor, folosind fie o metodă principală, fie elemente combinate din mai multe orientări.^[1] Printre abordările folosite se numără:

• Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) — te ajută să observi tiparele automate de gândire care sunt inexacte sau dăunătoare, să le pui la îndoială, să înțelegi cum îți influențează emoțiile și comportamentul și să schimbi tiparele care te dezavantajează.^[1][3] Este recomandată pentru depresie, anxietate, fobii, tulburare obsesiv-compulsivă, tulburare de stres posttraumatic, tulburări de alimentație și tulburări de personalitate, dar și pentru insomnie, dependențe, durere cronică sau sindrom de colon iritabil.^[3]
• Consilierea — discuți cu un terapeut despre gânduri, emoții și experiențe de viață; acesta ascultă fără să judece, încearcă să vadă lucrurile din perspectiva ta și te ajută să-ți găsești singur soluțiile, mai degrabă decât să-ți dea sfaturi directe.^[2]
• Terapia interpersonală — discuți cu terapeutul despre problemele din relațiile tale și înveți moduri noi de a le gestiona.^[4]
• Alte abordări (folosirea tehnicilor de mindfulness și relaxare, expunerea graduală pentru anxietate, terapia de cuplu sau de familie) sunt alese în funcție de tipul de problemă și de context.^[1][4]

Terapia poate fi făcută prin ghidare de tip auto-ajutor (un caiet de lucru sau un curs online, cu sprijinul unui terapeut), individual, în cuplu, în familie sau în grup, față în față, prin telefon sau online.^[2][3] Numărul de ședințe variază cu tipul de problemă: un curs de terapie cognitiv-comportamentală are de regulă între 5 și 15 ședințe, iar consilierea, între 8 și 16, fiecare ședință durând în jur de 50-60 de minute.^[2][3]

Nu e nevoie să găsești singur „metoda perfectă" pentru problema ta încă de la prima căutare. Terapeutul face, la început, o evaluare a simptomelor și a ceea ce speri să obții din terapie, apoi îți recomandă tipul de abordare potrivit — care poate fi TCC sau altă orientare — ^[3]

Relația cu terapeutul și rezultatul terapiei

În cercetarea despre psihoterapie se studiază mult calitatea relației dintre pacient și terapeut, numită alianță terapeutică — cât de bine lucrează cei doi împreună, cât de mult se înțeleg asupra obiectivelor și cât de multă încredere există între ei. O meta-analiză care a reunit 31 de studii cu 4.862 de adulți tratați prin terapie la distanță (video sau telefon) a găsit o legătură mică, dar semnificativă între calitatea alianței și rezultatele asupra sănătății mintale; legătura a fost mai puternică atunci când alianța a fost măsurată spre finalul tratamentului și când rezultatul a fost evaluat din perspectiva pacientului.^[5] Autorii notează că asocierea a fost ceva mai slabă decât cea raportată în studiile despre terapia față în față și că terapia la distanță este încă puțin cercetată din acest punct de vedere.^[5]

Pe scurt, relația cu terapeutul nu garantează rezultatul, dar contează. Dacă după primele ședințe simți că nu poți vorbi deschis, că nu ești ascultat sau că stilul terapeutului nu ți se potrivește, e rezonabil să discuți direct cu el despre asta sau să cauți un alt profesionist — nepotrivirea cu o persoană nu înseamnă că psihoterapia, în general, nu funcționează pentru tine.

Cum găsești și accesezi un psihoterapeut

Pentru a începe psihoterapia nu este nevoie să ai deja un diagnostic de tulburare psihică.^[3][4] Sursele britanice enumeră mai multe căi: serviciile publice, programele oferite de angajator, școală sau universitate, organizațiile caritabile ori un terapeut privat, plătit direct.^[2][4] În Marea Britanie, înainte de a alege un terapeut privat, pacienților li se recomandă să verifice dacă acesta este înscris într-un registru profesional acreditat.^[2][4]

În România, psihologii și psihoterapeuții lucrează cu atestat de liberă practică emis de Colegiul Psihologilor din România, așa că merită să întrebi de acest atestat înainte de prima programare. Medicul de familie te poate ajuta să afli ce opțiuni ai.

Pentru unele afecțiuni — tulburări de alimentație, tulburare bipolară, tulburare de personalitate, psihoză sau probleme cu alcoolul ori drogurile — NHS recomandă ca pacientul să vorbească întâi cu un medic, care îl îndrumă spre specialistul potrivit.^[3][4] La noi, primul pas este de obicei medicul de familie sau medicul psihiatru.

Pentru copii și adolescenți, accesul la terapie se organizează diferit față de adulți^[2][3]; pediatrul sau medicul de familie vă poate îndruma.

Ce se întâmplă la prima ședință și cum arată procesul

La prima întâlnire, terapeutul face de obicei o evaluare: te întreabă despre simptomele tale, despre ce te-a determinat să cauți ajutor și ce speri să obții din terapie.^[3] Pe baza acestei discuții, îți recomandă tipul de terapie potrivit și, de multe ori, o estimare a duratei tratamentului.^[3]

În terapia cognitiv-comportamentală, de exemplu, scopul ședințelor este practic: identifici situațiile care îți creează dificultăți și discuți cum te fac să gândești, să simți și să acționezi, apoi lucrezi împreună cu terapeutul la moduri noi de a aborda acele situații — de la a pune la îndoială gânduri și convingeri neajutorătoare, la a observa emoțiile fără să reacționezi automat la ele, până la a schimba efectiv ce faci, de exemplu reluând activități pe care le-ai evitat.^[3] De cele mai multe ori ești rugat să exersezi ce ai discutat în ședință și în restul săptămânii, iar acest exercițiu între ședințe este important pentru ca terapia să funcționeze.^[3] Unii terapeuți te ajută să-ți notezi progresul într-un jurnal sau pe o fișă de lucru.^[3]

După încheierea terapiei este important să folosești în continuare ce ai învățat, iar terapeutul te ajută de obicei să-ți faci un plan pentru asta.^[3]

Psihoterapie și tratament medicamentos

Psihoterapia și medicația sunt cele mai frecvente forme de tratament în sănătatea mintală, iar decizia asupra planului potrivit — doar terapie, doar medicație sau ambele — se ia împreună cu un profesionist din sănătate mintală, ținând cont de nevoile individuale și de situația medicală.^[1] Chiar și atunci când medicația ameliorează simptomele, psihoterapia poate rămâne utilă pentru a lucra pe tipare de gândire autodefavorizante, temeri iraționale, dificultăți în relațiile cu ceilalți sau moduri deficitare de a face față situațiilor de acasă, de la școală sau de la muncă.^[1] Psihoterapia poate fi folosită în locul medicației sau împreună cu ea.^[1]

Concluzii

Psihoterapia nu este un tratament rezervat unei „boli psihice" grave, ci un spațiu de lucru pentru orice suferință emoțională care îți afectează viața, de la stres și doliu, la anxietate sau probleme de relație. Nu trebuie să alegi singur metoda: la prima ședință, terapeutul te evaluează și îți propune un plan. Verifică atestatul de liberă practică al terapeutului, iar dacă după câteva încercări sincere relația de lucru nu funcționează, are sens să cauți pe altcineva — asta nu înseamnă că terapia nu e pentru tine.