Ce cauze contribuie la subdiagnosticarea ADHD în rândul fetelor adolescente

ADHD este o particularitate a funcționării cerebrale a unor copii, care afectează modul în care se raportează la mediul înconjurător, având impact asupra capacității lor de a se concentra și de a acorda atenție. Experții în domeniul sănătății mintale descriu ADHD-ul (Tulburarea Hiperactivă cu Deficit de Atenție) ca o condiție legată de dezvoltarea neurologică specifică. Mai precis, aceasta se referă la o diferență marcantă în funcționarea cognitivă și comportamentală a copilului, care rezultă dintr-o dezvoltare unică a creierului. Această particularitate a structurii cerebrale face mai dificilă pentru copiii cu ADHD să stea liniștiți, să se concentreze pe anumite activități și să își păstreze atenția pentru perioade lungi de timp. Aptitudinile de concentrare și atenție sunt vitale pentru activitățile zilnice, iar copiii cu ADHD se confruntă frecvent cu obstacole suplimentare. De exemplu, s-ar putea să le fie mai greu să se concentreze la lecții sau să rămână calmi și răbdători în situații stresante. Aceste dificultăți pot complica integrarea în mediul școlar și formarea de relații sociale. Prin urmare, este esențial să identificăm și să intervenim la timp în cazul copiilor cu ADHD pentru a preveni impactul negativ asupra stimei de sine și a sănătății lor mintale.

Cu informațiile potrivite, putem recunoaște semnele care indică prezența ADHD-ului la copii. Copiii cu ADHD prezintă, în diferite grade, trei trăsături principale: lipsa de concentrare, hiperactivitatea și impulsivitatea. Aceste semne pot fi detectate dacă știm ce comportamente trebuie să căutăm. De exemplu, copiii cu dificultăți de concentrare pot face greșeli din neatenție la teme, pot părea distrași în timpul conversațiilor și pot întârzia în mod repetat. Pe de altă parte, copiii care sunt impulsivi sau hiperactivi pot avea tendința de a se mișca neliniștit pe scaun, de a fi agitați, de a manifesta impaciență la așteptarea rândului în jocuri și de a întrerupe discuțiile fără să se gândească la consecințe.

Un obstacol major în identificarea ADHD la fete este că simptomele lor se pot exprima diferit față de cele ale băieților, ceea ce poate conduce la ignorarea sau greșita interpretare a condiției lor. Inițial, când s-au stabilit caracteristicile ADHD, acestea au fost remarcate mai ales la băieți, ducând la concepția eronată că ADHD ar fi o tulburare specifică băieților. Astăzi, se recunoaște că ADHD afectează persoane de orice gen, chiar dacă manifestările pot diferi considerabil. Fetele cu ADHD pot să nu demonstreze comportamentul disruptiv sau hiperactivitatea frecvent asociată cu băieții care prezintă această condiție. În loc, ele pot fi predispuse la visare cu ochii deschiși în timpul orelor, un comportament mai puțin perturbator și astfel mai puțin probabil să atragă atenția. Deși se pot lupta cu finalizarea temelor, fetele pot depune eforturi extra pentru a le completa, camuflând problemele lor de concentrare. În interacțiunile sociale, ele pot fi percepute ca fiind foarte vorbărețe și ușor de distras, ceea ce poate fi eronat atribuit personalității lor, nu unui simptom al ADHD.

Această discrepanță în manifestările dintre sexe poate cauza o recunoaștere întârziată sau chiar absența unui diagnostic de ADHD la fete. În timp ce comportamentul băieților cu ADHD poate fi mai vizibil și mai perturbator, atrăgând atenția și solicitând intervenție, fetele pot rămâne neobservate, deoarece simptomele lor sunt mai discrete și mai puțin recunoscute ca fiind asociate cu ADHD. Acest lucru poate duce la probleme nerezolvate și nerecunoscute, care afectează performanța academică, relațiile sociale și dezvoltarea personală pe termen lung. Prin urmare, este crucial să avem o înțelegere detaliată și matizată a modului în care ADHD se manifestă la fete, pentru a ne asigura că acestea primesc asistența și intervențiile necesare.

Diferențele în experiența și abordarea ADHD de către fete și băieți sunt nu numai subtile, dar și complexe, având consecințe importante în timpul adolescenței. Adolescente cu ADHD pot aborda provocările asociate cu această tulburare în moduri care diferă semnificativ de cele ale băieților. De exemplu, atunci când se confruntă cu o temă pentru acasă care trebuie predată a doua zi, atât băiatul cât și fata cu ADHD pot întâmpina dificultăți de concentrare și pot simți un deficit de motivație. În timp ce băiatul ar putea neglija temele și să prefere să se joace afară, fata cu ADHD ar putea alege să se dedice temei și să depună un efort suplimentar pentru a o finaliza, indiferent de obstacolele întâmpinate.

Această variație în strategiile de a face față dificultăților poate fi explicată prin mai mulți factori, inclusiv prin așteptările culturale și presiunea de a se alinia la anumite norme de comportament. Fetele sunt adesea îndemnate să fie mai responsabile și mai atente la sarcinile școlare, ceea ce le poate motiva să adopte tactici de coping mai introspective și mai axate pe efort continuu. În contrast, băieții sunt frecvent încurajați să-și exprime nemulțumirea și să se retragă din situații tensionate prin joacă sau alte activități. Aceste diferențe în abordarea responsabilităților și în gestionarea stresului pot face ca simptomele ADHD la fete să fie mai greu de observat și, prin urmare, mai puțin recunoscute de către părinți, educatori și chiar specialiști în sănătate mentală. Acest fapt evidențiază necesitatea unei înțelegeri mai detaliate a modului în care ADHD influențează fetele, în special în etapa critică a adolescenței.

Fetele au tendința de a fi mai autocritice și de a resimți o presiune mai mare de a se conforma normelor sociale, ceea ce le poate conduce să ascundă, adesea inconștient, simptomele ADHD. Când o fată cu ADHD se străduiește să termine temele pentru acasă, efortul ei de a se focaliza și de a duce la capăt sarcina poate fi văzut ca un semn de responsabilitate, în contrast cu reacția unui băiat care ar putea abandona mai repede. Deși se simte anxioasă și copleșită, perseverența ei în finalizarea temelor este frecvent interpretată ca o trăsătură pozitivă. Această percepție este însă înșelătoare și poate avea efecte dăunătoare pentru fetele cu ADHD. Prin eforturile lor de a se integra și de a îndeplini așteptările, ele pot părea hotărâte, proactive și reziliente, maschând faptul că aceste comportamente sunt de fapt strategii de compensare pentru dificultățile întâmpinate din cauza ADHD.

Această tendință de a ‘ascunde‘ problemele reale poate duce la neglijarea nevoilor lor specifice și la întârzierea identificării și tratamentului corespunzător. Situația este și mai complexă datorită faptului că simptomele ADHD pot fi mai discrete la fete, cum ar fi visarea cu ochii deschiși sau problemele de organizare, care nu sunt la fel de deranjante ca hiperactivitatea adesea asociată cu băieții. În plus, fetele pot dezvolta mecanisme de coping interne, precum perfecționismul sau autocritica exagerată, care pot ascunde dificultățile de concentrare sau impulsivitatea. Drept urmare, fetele cu ADHD pot rămâne nedetectate pentru perioade îndelungate, suferind în tăcere și confruntându-se cu dificultăți care le afectează negativ stima de sine, performanța școlară și relațiile sociale. Este crucial ca părinții, educatorii și specialiștii în sănătate mentală să fie conștienți de aceste diferențe și să abordeze ADHD în cazul fetelor cu o perspectivă mai profundă.

Efectele ADHD asupra adolescentelor pot fi mai intense și mai complexe decât cele asupra adolescenților de sex masculin, cu implicații importante pentru bunăstarea lor emoțională și socială. Pe când băieții cu ADHD sunt adesea recunoscuți și asistați mai prompt, fetele tind să trăiască experiența ADHD-ului într-o manieră mai subtilă, făcând ca simptomele lor să fie mai greu de observat. De asemenea, contextul social în care fetele interacționează este de obicei mai complex decât cel al băieților. Băieții pot găsi acceptare în grupuri care valorifică activități ca sportul, unde hiperactivitatea și distracția pot fi văzute ca beneficii sau sunt tolerate. În schimb, interacțiunile sociale ale fetelor se concentrează mai mult pe dialog și pe relații interpersonale intricate, care cer o percepție fină și o gestionare prudentă a emoțiilor și comportamentelor.

O adolescentă cu ADHD care se comportă impulsiv sau care are dificultăți în a menține o conversație coerentă poate să-și strice relațiile de prietenie, generând conflicte și neînțelegeri. Aceste provocări sunt adesea mai puțin acceptate în grupurile de prietene, unde empatia și atenția la detalii sunt esențiale. În timp ce băieții sunt adesea încurajați să-și exteriorizeze frustrările, fetele sunt învățate să fie mai rezervate, ceea ce poate duce la internalizarea sentimentelor negative și la dezvoltarea unor probleme emoționale precum anxietatea și depresia.

Fetele cu ADHD sunt, de asemenea, susceptibile la probleme de autoapreciere din cauza dificultăților lor neobservate și a eforturilor continue de a se alinia la normele sociale. Această luptă interioară și stigmatizarea resimțită pot intensifica sentimentele de inadecvare și excludere. Din aceste motive, este critic ca specialiștii în sănătate mintală și educație să recunoască și să răspundă la nevoile specifice ale fetelor cu ADHD, pentru a evita impactul negativ pe termen lung asupra sănătății lor mintale și pentru a le susține dezvoltarea sănătoasă și echilibrată.