Copii înțelepțiProgram de dezvoltare personală pentru copii Copii înțelepți este un program opţional de educaţie complementară, axat pe dezvoltarea socio-emoțională şi optimizarea comportamentului copiilor cu vârsta între 3 și 9 ani. Credem că fiecare copil are propriile resurse interioare şi un potenţial creator care îl ajută să se adapteze la mediu şi să funcţioneze sănătos. Scopul acestui program este de a-l ajuta pe copil să devină mai conştient de sine, să intre în contact cu nevoile sale neconştientizate, să capete mai multă încredere în sine şi să creeze o mai bună relaţie cu el însuşi şi cu lumea.
Prin intermediul creativităţii, a improvizaţiei, a punerii în scenă, a tehnicilor de mişcare şi de dans, a jocului de rol şi a tehnicilor expresiv-creative, art-terapie (pictura, desen, colaj), copilului i se va oferi un mediu securizant, de încredere, în care este încurajat să îşi elibereze şi să îşi exprime sentimentele, să îşi dezvolte abilităţile socio-emoţionale şi de comunicare.
Structura programului: Modulul I – Simt, exprim, creez – Arta de a fi eu însumi În cadrul sesiunilor din acest modul, copilul este încurajat să experimenteze diferite părţi ale sale, să înveţe despre propria persoană şi să devină mai încrezător în sine. Prin intermediul tehnicilor specifice (art-terapie, terapie prin joc, dans, mişcare, muzică, dramaterapie) se urmăreşte dezvoltarea competenţelor emoţionale ale copilului (exprimarea, identificarea, recunoaşterea şi înţelegerea emoţiilor, descoperirea unor strategii de a face faţă dificultăţilor şi reglarea emoţională) .
Modulul II – Comunic asertiv şi întreţin relaţii sănătoase În acest modul sesiunile au ca scop principal dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionale ale copilului. În cadrul grupului, fiecare copil are ocazia de a explora diferite moduri de interacţiune cu ceilalţi, de a învăţa să iniţieze şi să menţină o relaţie, să coopereze, să negocieze, să pună şi să respecte limite, să rezolve conflicte comunicând asertiv. Cu ajutorul tehnicilor specifice (joc de rol, art-terapie, terapie prin joc, dans, mişcare, muzică, dramaterapie), coordonatorul asigură un mediu securizant, de încredere, încurajând comunicarea, coeziunea grupului şi descoperirea de noi comportamente şi soluţii adaptative.
Condiții de participare:Participarea la acest program se face exclusiv în urma unei întâlniri cu părinții și o evaluare individuală a fiecărui copil. Evaluarea individuală a copilului va avea loc atât la înscrierea în program, cât şi la finalul fiecărui modul. Programul include evaluarea iniţială, intermediară (pentru copiii înscrişi la ambele module) şi finală a fiecărui copil şi interviurile cu părinţii. Evaluările au ca scop o cunoaştere prealabilă a copilului şi a comportamentului lui, fiind esenţiale pentru realizarea planului de lucru în cadrul şedinţelor de grup şi surprinderea efectelor pozitive apărute în dezvoltarea copilului, cât şi a eventualelor aspecte ce ar mai trebui abordate în continuare, în intervenţia individuală sau de grup sau acasă, în familie.
Programul este destinat copiilor cu vârste între 3 și 9 ani, grupele fiind constituite diferențiat pe categorii de vârstă. Activitățile sunt organizate și adaptate la vârsta și caracteristicile psiho-comportamentale ale copiilor.
Pentru constituirea unei grupe în cadrul cabinetului privat este nevoie de un număr minim de 6 și maxim 12 participanți.
Desfășurare, durată și frecvență:Copii înțelepți se desfăşoară săptămânal, pe parcursul întregului an şcolar, în incinta grădiniţelor și a școlilor. Durata unei sesiuni de grup diferă în funcție de vârsta participanților și de locul desfășurării (mediu școlar sau cabinet privat), între 40 și 60 de minute.
În cadrul cabinetului privat din București, programul va începe odată cu înscrierea unui număr minim de 6 participanți. Fiecare modul include 12 sesiuni de grup desfășurate săptămânal, pe parcursul a trei luni.
Metode și tehnIci:Metodele și tehnicile folosite sunt experiențiale, art-terapie (desen, pictura, modelaj, colaj), exerciții de dans și mișcare, tehnici de relaxare, joc de rol (dramaterapie), improvizație, tehnici de terapie prin râs, terapie prin muzică și povești.
Tematică:Dezvoltarea inteligenței emoționale, dezvoltarea abilităților emoționale, sociale și de comunicare, optimizarea comportamentală (reducerea sau eliminarea anumitor comportamente), îmbunătățirea relațiilor cu cei din jur, sporirea încrederii în sine.
Tarife: 40 RON/ședință sau 30 RON/ședință pentru înscrierea la un întreg modul (12 ședințe per modul), în regim de abonament.
Coordonator:Adelina-Gabriela Rotaru – Psiholog, Consilier Psihologic și Psihoterapeut experiențialist (membru al Colegiului Psihologilor din România cod unic de înregistrare 16530), Cabinet Individual de Psihologie Rotaru Adelina-Gabriela