Psiholog, psihoterapeut sau psihiatru: cum alegi la cine mergi

Ce este psihoterapia și cui i se adresează

Psihoterapia, numită și „terapie prin vorbire”, cuprinde mai multe tipuri de tratament care ajută o persoană să identifice și să schimbe emoții, gânduri și comportamente care îi creează suferință.^[1] Se poate desfășura individual, cu partenerul, cu familia sau în grup, la copii și la adulți deopotrivă, iar ședințele durează de obicei 30-50 de minute, la interval de una-două săptămâni.^[2] Poate fi de scurtă durată — câteva săptămâni sau luni, pentru o problemă punctuală — sau de lungă durată, pentru dificultăți mai vechi și mai complexe.^[2]

Motivele pentru care oamenii apelează la psihoterapie sunt variate: stres puternic sau prelungit legat de muncă sau familie, o pierdere, conflicte în relații, dar și simptome fără o explicație fizică — tulburări de somn sau apetit, lipsă de energie, lipsă de interes pentru lucruri care înainte plăceau, iritabilitate persistentă, îngrijorare excesivă sau un sentiment de descurajare care nu trece.^[1] Un consult la un medic, înainte de a începe terapia, poate exclude o cauză somatică a acestor simptome: uneori o schimbare de dispoziție sau dificultatea de concentrare vine de la o boală a corpului, nu de la felul în care gândești.^[1]

Confidențialitatea este o condiție de bază a oricărei relații terapeutice, iar orice formă de contact fizic intim între terapeut și pacient este întotdeauna inacceptabilă.^[2] Aproximativ trei sferturi dintre persoanele care încep psihoterapia obțin un anumit beneficiu.^[2]

Psiholog, psihoterapeut sau psihiatru: cine face ce

Psihoterapia poate fi oferită de mai multe categorii de profesioniști: psihiatri, psihologi și alți specialiști cu pregătire dedicată în psihoterapie.^[2] Diferența esențială este că psihiatrul este medic — a absolvit medicina și are o specializare în psihiatrie — și este singurul dintre aceștia care poate prescrie medicație și poate evalua dacă simptomele au o cauză medicală ce trebuie tratată separat, cum ar fi o afecțiune tiroidiană.^[2] Psihologul și psihoterapeutul lucrează prin discuție și tehnici specifice, fără a putea prescrie tratament medicamentos.

În România, exercitarea profesiei de psiholog — inclusiv specializarea de psihologie clinică și psihoterapie — este organizată de Colegiul Psihologilor din România, pe comisii de specialitate distincte: psihologie clinică și psihoterapie, psihologie educațională și consiliere școlară și vocațională, psihologia muncii, transporturilor și serviciilor, printre altele.^[3] Accesul în profesie presupune un interviu la filiala teritorială și, la început, înscrierea la treapta de practicant, în regim de supervizare; trecerea la o treaptă superioară se face mai târziu, printr-un nou interviu la comisia de specialitate.^[3] Practic, asta înseamnă că poți întreba direct ce atestat de liberă practică are persoana la care te programezi și pe ce treaptă profesează — e o întrebare firească, nu o impolitețe.

Multe forme de terapie au dovezi de eficacitate, adunate în studii pe număr mare de pacienți.^[1] Alegerea între ele ține de problema pentru care ceri ajutor și de preferința ta: terapia cognitiv-comportamentală (identifică și schimbă tiparele de gândire și comportament), terapia interpersonală (axată pe conflicte și pierderi în relații, folosită mai ales în depresie), terapia comportamentală dialectică (pentru gânduri suicidare cronice, tulburare de personalitate borderline, tulburări alimentare sau tulburare de stres posttraumatic), terapia psihodinamică (pornește de la experiențele din copilărie și tiparele care se repetă) și terapia de suport (întărește stima de sine și modul de a face față dificultăților).^[2] Alte forme, precum consilierea, desensibilizarea și reprocesarea prin mișcarea ochilor (EMDR) sau terapia cognitivă bazată pe mindfulness, sunt folosite pentru probleme specifice.^[4] Niciuna dintre aceste etichete nu e mai „bună” în sine — alegerea depinde de recomandarea terapeutului și de ce anume te aduce în cabinet.

Cum alegi un terapeut potrivit și ce întrebi la prima discuție

Încrederea și senzația de confort cu terapeutul contează în mod direct — discuțiile din terapie sunt profund personale, iar relația trebuie să te facă să te simți în largul tău și să ai încredere în competența terapeutului.^[1] Înainte sau la prima întâlnire, are sens să întrebi: ce pregătire și experiență are, dacă lucrează pe o anumită formă de terapie și de ce anume, dacă a mai lucrat cu problema sau grupa de vârstă pe care o aduci, care sunt obiectivele și durata orientativă a terapiei, cum se evaluează progresul, ce se întâmplă dacă lucrurile nu par să avanseze și cum este protejată confidențialitatea discuțiilor.^[1] Dacă ai fost în terapie o perioadă rezonabilă și nu simți nicio schimbare, discuția asta se poartă direct cu terapeutul — și e normal să iei în calcul o altă persoană sau o altă abordare.^[1]

Un studiu pe 366 de adulți aflați în terapie individuală, cu 50 de terapeuți diferiți, a urmărit ce se întâmplă atunci când felul în care se lucrează în ședințe se apropie de preferințele exprimate de pacient la început; în general, pacienții își doreau mai mult din acele activități decât primeau efectiv. Când activitățile din terapie s-au apropiat de preferințele pacientului, alianța cu terapeutul — sentimentul de colaborare și încredere — a fost mai puternică, în majoritatea ședințelor și pentru toate tipurile de activități studiate.^[5] Legătura directă dintre această potrivire și îmbunătățirea simptomelor a fost însă inconsecventă, diferind în funcție de tipul de activitate și de etapa terapiei — deci potrivirea cu terapeutul ajută relația, dar nu garantează, de una singură, rezultatul.^[5]

Ce se știe despre terapia online

O analiză a 31 de studii, cu aproape 4.900 de participanți adulți, a măsurat legătura dintre calitatea alianței terapeutice și rezultatul tratamentului în terapia făcută prin video sau telefon. Legătura a fost reală, dar mică — și ceva mai slabă decât cea raportată, în alte cercetări, pentru terapia față în față sau pentru alte forme de intervenție online.^[6] Ea s-a dovedit mai puternică atunci când alianța a fost măsurată mai târziu în tratament și când rezultatul a fost evaluat din perspectiva pacientului, nu a terapeutului.^[6] Autorii dau două explicații posibile: fie în terapia la distanță intervin și alte procese care influențează rezultatul, fie terapeutul și relația cu el cântăresc mai puțin decât în terapia față în față. Numărul mic de studii găsite arată, în plus, cât de puțin cercetat e subiectul.^[6] Practic: terapia online e o opțiune serioasă dacă distanța sau programul nu îți permit altfel, dar potrivirea cu terapeutul nu explică, singură, cât te ajută.

Când ai nevoie de ajutor de specialitate și când e urgență

La nivel global, peste un miliard de oameni trăiesc cu o afecțiune de sănătate mintală, iar multe dintre aceste afecțiuni pot fi tratate eficient și la costuri relativ reduse — problema fiind, cel mai adesea, accesul la servicii, nu lipsa unor tratamente care funcționează.^[7] Îngrijirea oferită aproape de comunitatea în care trăiește persoana s-a dovedit mai accesibilă și mai eficientă pentru recuperare decât îngrijirea instituționalizată.^[7]

Nu trebuie să ai un diagnostic pus ca să ceri o ședință de terapie.^[4] Stresul sever sau prelungit legat de muncă ori de familie, pierderea unei persoane apropiate și problemele de relație sau de familie sunt motive suficiente.^[1] Dacă apar gânduri de autovătămare sau de suicid, dacă cineva apropiat le exprimă, sau dacă apare o cădere bruscă de funcționare — nu te poți ridica din pat, nu poți munci sau ai episoade de panică pe care nu le poți opri — acestea nu așteaptă o programare: mergi la Unitatea de Primiri Urgențe/Compartimentul de Primiri Urgențe sau suni la 112.

Concluzii

Nu există o singură etichetă „corectă” la care să mergi. Dacă bănuiești că ai nevoie și de medicație, sau vrei să excluzi o cauză medicală, primul pas potrivit e un psihiatru; dacă vrei să lucrezi prin discuție pe o problemă emoțională sau relațională, un psiholog sau un psihoterapeut cu atestat de liberă practică e alegerea firească. În ambele cazuri contează mult dacă reușești să construiești o relație de încredere cu profesionistul din fața ta — de aceea merită să dai terapiei o perioadă rezonabilă înainte să tragi concluzii, iar dacă nu simți nicio schimbare, să spui asta deschis în ședință.