O etapă importantă în dezvoltarea neurocognitivă a copiilor este „
teoria minții”. Aceasta se referă la faptul că micuții înțeleg că ceilalți au
gânduri, intenții, idei, dorințe diferite de ale lor.
Cercetătorii de la
Institutul Max Planck pentru Științe Cognitive și despre Creier din Leipzig și Universitatea Leiden au studiat
mecanismele cerebrale implicate în această etapă de dezvoltare.
Pentru exemplificarea teoriei minții, autorii oferă următoarea situație: băiețelul Maxi își pune ciocolata pe masă în bucătărie și merge afară la joacă. Cât lipsește, mama pune ciocolata în dulap. Întrebarea este unde va căuta Maxi ciocolata când revine în bucătărie? Dacă îi povestești unui copil de 3 ani situația, nu va înțelege de ce Maxi ar fi surprins că nu își găsește ciocolata acolo unde a lăsat-o. În schimb, după 4 ani, copilul va putea prezice corect că Maxi va merge să caute ciocolata pe masă în bucătărie și nu în dulap, unde a pus-o ulterior mama.
Între 3 și 4 ani, copiii încep să atribuie gânduri și credințe celorlalți și să înțeleagă că ale celorlalți pot fi diferite de ale lor.
Cercetătorii germani au descoperit că la baza dezvoltării teoriei minții stă
maturizarea fasciculului arcuat, care face legătura între două regiuni importante din creier: cea asociată cu gândirea despre ceilalți și despre gândurile lor și cea implicată în înțelegerea lucrurilor la un nivel abstract. Doar când aceste două regiuni sunt conectate, copilul va putea începe să înțeleagă ce gândesc ceilalți.
O altă descoperire interesantă este că această conexiune cerebrală susține dezvoltarea teoriei minții
independent de dezvoltarea altor abilități cognitive, precum inteligența, limbajul, controlul impulsurilor.
Informații pe larg despre
teoria minții și dezvoltarea ei găsiți în
acest articol.
Sursa:
Medical News Today