Obezitatea și depresia – conexiuni cerebrale comune la copii

Atunci când tulburările de greutate și depresia debuteză în copilărie, aceastea tind să persiste atât în perioada adolescenței, dar și în viața adultă, reprezentând deseori un cerc vicios greu de întrerupt, o dramă și o povară dureroasă pentru copiii atât de fragili, în ciuda <<trupurilor mari>>.

Adolescenții cu suprapondere sau obezitate și inimile „frânte”
De exemplu, la un copil simptomele de depresie ar putea căpăta forma unor episoade de mâncat compulsiv pentru a masca trăirile negative, în încercarea de a se simți mai bine, mai confortabil, acțiune urmată de creșterea progresivă în greutate, respectiv instalarea sentimentelor de rușine, dezgust față de propria persoană sau vinovăție intensă.

Simptomele depresive netratate ce co-există cu excesul de greutate se pot asocia bullying-ului care agravează la rândul său depresia, iar copilul continuă să se refugieze și să facă față emoțiilor prin supraalimentație (mecanism de coping).


Deloc surprinzător s-ar părea că obezitatea și depresia la vârsta fragedă a copilăriei ar putea avea la bază anomalii comune la nivelul structurilor cerebrale responsabile de funcționarea sistemului de recompensă. Aceasta este concluzia unui studiu publicat recent în jurnalul științific Hormones and Behavior.

Cercetarea s-a desfășurat în cadrul Stanford University School of Medicine si a avut la bază scanările IRM cerebrale (imagistică prin rezonanță magnetică sau rezonanță magnetică bucleară, RMN) ale 42 de copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani.

Toți copiii și adolescenții participanți la studiu prezentau simptome depresive moderat-severe netratate și aveau un indice de masă corporală peste percentila 85, corespunzător supraponderii și obezității.

În vederea acordării tratamentului și îngrijirilor medicale necesare, copiii și adolescenții incluși în cercetare au fost supuși testelor clinice generice de evaluare a depresiei și a comportamentelor alimentare, cum ar fi mâncatul compulsiv sau emoțional, respectiv le-a fost măsurată rezistența la insulină  pe nemâncate și după administrarea unei doze standard de glucoză.

La participanții la care erau prezente ambele diagnostice s-a remarcat reducerea volumului la nivelul a 2 regiuni cerebrale responsabile cu procesele de recompensă: cortexul cingulat anterios și hippocampus.

Anomaliile identificate la nivel cerebral au fost corelate și cu modificările patologice cu privire la insulinorezistență. Astfel, participanții cu rezistență la insulină au experimentat un grad mai redus de plăcerea atunci când mâncau și prezentau un nivel crescut de dezinhibiție asociată ingestiei de alimente [caracterizată prin lipsa constrolului ingestiei calorice, ceea ce însemnă că erau predispuși să consume cantități mai mari de alimente], respectiv anhedonie generalizată [incapacitatea de a simți plăcerea, pierderea interesului pentru lucruri fundamentale din viață care pot aduce plăcere, inclusiv față de mâncare].

Copiii și adolescenții care se confruntă cu obezitatea și depresia sunt deseori stigmatizați din prisma greutății și s-au dovedit ezitanți la urmarea unui tratament, situație similară cercului vicios descris la începutul articolului.


Sursa: PsychCentral