Recăderile şi menţinerea schimbării

Virginia Satir a văzut schimbarea ca producându-se în cinci stadii: status quo-ul este menÅ£inut până când un element străin pătrunde în sistem, creând haos, care este rezolvat printr-o nouă integrare sau o revenire la status quo. Dacă noua integrare este menÅ£inută devine noul status quo. Astfel, ea a descris recăderea sau recidiva ca o revenire la status quo.

Marlatt si Gordon (1985) au detaliat paÅŸii implicaÅ£i în recădere:
1. Apare un dezechilibru în noul stil de viaţă al persoanei pe parcus ce cererile ÅŸi provocările implicate în noile comportamente cântăresc mai greu ca plăcerile ÅŸi susÅ£inerea noului comportament.
2. Dezechilibrul este trăit ca un sentiment de auto-privare, care este ulterior raÅ£ionalizat în aÅŸa fel încât comportamentul vechi va restabili echilibrul.
3. Se dezvoltă apoi pofte sau dorinţe care subminează sentimentul de control perceput al persoanei.
4. RaÅ£ionalizarea ÅŸi negarea întăresc legitimitatea vechiului comportament ÅŸi fac persoana mai vulnerabilă la ameninţările noului comportament.
5. Persoana riscă expunându-se unei situaÅ£ii care este posibil să declanÅŸeze vechiul comportament, ameninÅ£ând controlul perceput ÅŸi crescând probabilitatea de angajare în vechiul comportament.
6. Fără abilităţi eficiente de coping în acest punct există o ameninÅ£are crescută la adresa controlului perceput.
7. Dacă persoana se aÅŸteaptă ca vechiul comportament să reducă poftele sau durerea (de exemplu comportamentul adictiv, evitativ, compulsiv), o scăpare în menÅ£inerea noului comportament este foarte probabilă.
8. Dacă persoana simte vinovăţie după această scăpare, probabilitatea unei recăderei totale creşte.

Marlatt ÅŸi Gordon (1985) au pus bazele unei abordări pentru menÅ£inerea schimbării “PrevenÅ£ia Recăderii”. Abordarea lor face diferenÅ£a dintre menÅ£inerea schimbării ÅŸi producerea schimbării. PrevenÅ£ia recăderii utilizează proceduri de auto-control pentru a “vaccina” persoana împotriva recăderii:
1. Înlocuirea vechiului comportament cu abilităţi adaptative de coping (de exemplu training de relaxare, răspunsuri repetate, managementul stresului).
2. Dezvoltarea unor noi modalităţi de gândire despre producerea schimbărilor ÅŸi ablitatea de a fi responsabil pentru propria viaţă (de exemplu înÅ£elegerea diferenÅ£ei dintre o scăpare ÅŸi o recădere, învăţarea faptului că a face faţă în mod continuu reduce pofta, exersarea coping-ului reduce în timp suferinÅ£a)
3. Dezvoltarea unui stil de viaţă prin care să se îngrijească de propria persoană.

Prochaska ÅŸi DiClemente (1986) consideră că prepararea pentru menÅ£inerea schimbării este esenÅ£ială ÅŸi implică evaluarea condiÅ£iilor în care recăderea ar fi posibiliă, luarea în considerare a alternativelor de coping disponibile ÅŸi utilizarea tehnicilor de self-management (auto-recompensare, relaxare, schimbarea mediului, oprirea gândurilor, antrenarea atenÅ£iei).

De asemenea, ei au indicat că o problemă este rezolvată doar atunci când persoana nu mai resimte nici o tentaÅ£ie de a reveni la comportamentele disfuncÅ£ionale ÅŸi nu mai trebuie să facă eforturi pentru a evita recăderea.

BIBLIOGRAFIE:
Marlatt, G.A.; Gordon, J. (1985) . Relapse Prevention. New York: Guilford
Prochaska, J.O.; DiClemente, C.O. (1986) Toward a comprehensive model of change. In W.E.Miller&N. Heather (Eds), Treating addictive behaviors:Processes of change (p.3-27) New York:Plenum
Satir, V (1983) Conjoint family therapy.Palo Alto: Science&Behavior Books.
Satir, V, Banmen, J., Gerber, J.;Gamori, M (1991) The Satir model: Family therapy and beyond. Palo Alto, CA: Science & Behavior Books.