Recăderile şi menţinerea schimbării

Virginia Satir a văzut schimbarea ca producându-se în cinci stadii: status quo-ul este menţinut până când un element străin pătrunde în sistem, creând haos, care este rezolvat printr-o nouă integrare sau o revenire la status quo. Dacă noua integrare este menţinută devine noul status quo. Astfel, ea a descris recăderea sau recidiva ca o revenire la status quo.

Marlatt si Gordon (1985) au detaliat paşii implicaţi în recădere:
1. Apare un dezechilibru în noul stil de viaţă al persoanei pe parcus ce cererile şi provocările implicate în noile comportamente cântăresc mai greu ca plăcerile şi susţinerea noului comportament.
2. Dezechilibrul este trăit ca un sentiment de auto-privare, care este ulterior raţionalizat în aşa fel încât comportamentul vechi va restabili echilibrul.
3. Se dezvoltă apoi pofte sau dorinţe care subminează sentimentul de control perceput al persoanei.
4. Raţionalizarea şi negarea întăresc legitimitatea vechiului comportament şi fac persoana mai vulnerabilă la ameninţările noului comportament.
5. Persoana riscă expunându-se unei situaţii care este posibil să declanşeze vechiul comportament, ameninţând controlul perceput şi crescând probabilitatea de angajare în vechiul comportament.
6. Fără abilităţi eficiente de coping în acest punct există o ameninţare crescută la adresa controlului perceput.
7. Dacă persoana se aşteaptă ca vechiul comportament să reducă poftele sau durerea (de exemplu comportamentul adictiv, evitativ, compulsiv), o scăpare în menţinerea noului comportament este foarte probabilă.
8. Dacă persoana simte vinovăţie după această scăpare, probabilitatea unei recăderei totale creşte.

Marlatt şi Gordon (1985) au pus bazele unei abordări pentru menţinerea schimbării “Prevenţia Recăderii”. Abordarea lor face diferenţa dintre menţinerea schimbării şi producerea schimbării. Prevenţia recăderii utilizează proceduri de auto-control pentru a “vaccina” persoana împotriva recăderii:
1. Înlocuirea vechiului comportament cu abilităţi adaptative de coping (de exemplu training de relaxare, răspunsuri repetate, managementul stresului).
2. Dezvoltarea unor noi modalităţi de gândire despre producerea schimbărilor şi ablitatea de a fi responsabil pentru propria viaţă (de exemplu înţelegerea diferenţei dintre o scăpare şi o recădere, învăţarea faptului că a face faţă în mod continuu reduce pofta, exersarea coping-ului reduce în timp suferinţa)
3. Dezvoltarea unui stil de viaţă prin care să se îngrijească de propria persoană.

Prochaska şi DiClemente (1986) consideră că prepararea pentru menţinerea schimbării este esenţială şi implică evaluarea condiţiilor în care recăderea ar fi posibiliă, luarea în considerare a alternativelor de coping disponibile şi utilizarea tehnicilor de self-management (auto-recompensare, relaxare, schimbarea mediului, oprirea gândurilor, antrenarea atenţiei).

De asemenea, ei au indicat că o problemă este rezolvată doar atunci când persoana nu mai resimte nici o tentaţie de a reveni la comportamentele disfuncţionale şi nu mai trebuie să facă eforturi pentru a evita recăderea.

BIBLIOGRAFIE:
Marlatt, G.A.; Gordon, J. (1985) . Relapse Prevention. New York: Guilford
Prochaska, J.O.; DiClemente, C.O. (1986) Toward a comprehensive model of change. In W.E.Miller&N. Heather (Eds), Treating addictive behaviors:Processes of change (p.3-27) New York:Plenum
Satir, V (1983) Conjoint family therapy.Palo Alto: Science&Behavior Books.
Satir, V, Banmen, J., Gerber, J.;Gamori, M (1991) The Satir model: Family therapy and beyond. Palo Alto, CA: Science & Behavior Books.