Semnificația psihologică a bolii – o perspectivă integrativă (trecut și actualitate)

Boala nu poate fi redusă la dimensiunea sa strict medicală. Dincolo de diagnostic, investigații și tratamente, boala este o experiență trăită, încărcată emoțional, care implică întreaga personalitate a celui afectat.

Din această perspectivă, psihologia aduce o contribuție esențială în înțelegerea modului în care oamenii trăiesc, interpretează și comunică suferința.

Trecut: distincția dintre suferință și boală 

În abordările clasice din psihologia medicală, se face o distincție clară între suferință și boală.

• Suferința reprezintă trăirea subiectivă, intimă, personală a individului. Ea este interioară, încărcată de sensuri emoționale și relaționale. 

• Boala apare în momentul în care suferința este exteriorizată, comunicată și „medicalizată” prin intervenția specialistului. 

Comunicarea suferinței inaugurează actul medical și creează cadrul întâlnirii dintre medic și pacient. Astfel, suferința nu este echivalentă cu boala, ci este punctul de plecare al acesteia. 

Psihologia bolnavului: statut și tipologii 

Bolnavul este persoana care acuză o suferință subiectivă sau prezintă semne obiective ale unei tulburări somatice sau psihice. Statutul de bolnav este atribuit de către medic și poate îmbrăca forme diferite:

• cazuri comune, frecvente;

• cazuri neobișnuite sau atipice; 

• cazuri rare, de interes științific; 

• bolnavi imaginari;

• simularea simptomelor în scopul obținerii unor beneficii.

Tipuri de personalitate ale bolnavului (A. Păunescu-Podeanu)

1. Nepăsătorul – minimalizează suferința, tratează boala cu superficialitate.

2. Nerăbdătorul – schimbă frecvent medicii și tratamentele, neavând răbdare cu procesul de vindecare. 

3. Grijuliul – atent, responsabil, colaborativ, fără a fi dominat de ideea bolii. 

4. Ipohondriacul – dominat de anxietate, teamă și idei catastrofice legate de boală.

5. Echilibratul – realist, cooperant, disciplinat, cu încredere în sine și în echipa medicală. 

Această clasificare, deși formulată cu decenii în urmă, rămâne relevantă pentru înțelegerea relației pacient–medic și a dinamicii psihologice a bolii.

 Actualitate: relația pacient–medic

Din perspectiva pacientului, boala este o problemă emoțională și existențială, în timp ce pentru medic este o problemă obiectivă, profesională. Această diferență de perspectivă generează o relație de dependență și de așteptare intensă. 

Pacientul caută:

• siguranță;

 • atenție;

 • îngrijire prioritară;

 • confirmare;

 • protecție.

 La nivel psihologic, medicul poate deveni o figură simbolică de tip parental ("protector", "autoritate"), dar poate activa și temeri legate de control, lipsă de transparență sau abandon. 

Relația copilului bolnav cu medicul

Boala face parte și din viața copilului, fiind trăită diferit în funcție de vârstă, nivel de dezvoltare și context familial. Apariția medicului în viața copilului introduce o relație nouă, uneori însoțită de teamă, confuzie sau separare de familie. Medicul de familie are un rol esențial, cunoscând istoricul copilului, mediul său de viață și dinamica familială.

Consultația pediatrică presupune:

• comunicare adaptată vârstei;

• empatie; • utilizarea jocului și a explorării;

• reducerea anxietății prin familiarizare cu mediul medical.

În cazul procedurilor dureroase, se folosesc tehnici de distragere a atenției, iar comportamentele pozitive sunt întărite prin recompense simbolice. 

Copilul cu boală cronică: dimensiunea psihologică 

În afecțiunile cronice, intervenția medicului și a psihologului vizează nu doar simptomul, ci și impactul emoțional al bolii:

• exprimarea emoțiilor;

• corectarea credințelor iraționale;

• sprijinirea imaginii de sine;

• facilitarea adaptării sociale. 

Metodele eficiente includ poveștile terapeutice, grupurile de suport și informarea clară, adaptată nivelului de înțelegere al copilului. 

Rolul familiei

Familia este un partener esențial în procesul de vindecare. Prin consiliere și psihoeducație, aceasta poate deveni un aliat puternic, susținând copilul atât medical, cât și emoțional.

Importanța consilierii și psihoterapiei în contextul bolii

Indiferent de vârstă sau de tipul afecțiunii, boala activează nu doar procese biologice, ci și procese emoționale profunde: frică, neputință, furie, rușine, tristețe, anxietate sau sentimentul de pierdere a controlului.

În acest context, consilierea psihologică și psihoterapia devin componente esențiale ale îngrijirii globale a persoanei bolnave.

La copilul bolnav

Pentru copil, boala poate fi trăită ca o experiență confuză și amenințătoare. Psihoterapia îl ajută să:

• înțeleagă, la nivelul său de dezvoltare, ce i se întâmplă;

• exprime emoțiile pe care nu le poate formula verbal;

• reducă anxietatea legată de proceduri medicale;

• își păstreze sentimentul de valoare personală și competență.

La adultul bolnav

În cazul adultului, consilierea și psihoterapia sprijină:

• adaptarea la diagnostic și la schimbările de viață asociate bolii;

• gestionarea fricii de evoluție, recidivă sau moarte;

• prevenirea depresiei și a anxietății;

• creșterea complianței la tratament;

• regăsirea sensului și a resurselor interne.

Rolul psihoterapiei pentru familie

Boala unei persoane afectează întregul sistem familial. Membrii familiei pot trăi suprasolicitare emoțională, vinovăție, neputință sau epuizare.

Intervenția psihologică:

• facilitează comunicarea autentică;

• reduce tensiunile și conflictele;

• sprijină rolurile parentale și conjugale;

• transformă familia într-un factor activ de susținere și vindecare.

O abordare integrativă

Psihoterapia nu înlocuiește actul medical, ci îl completează, contribuind la o abordare integrativă a bolii, centrată pe persoană, nu doar pe simptom. Colaborarea dintre medic, psiholog și familie crește semnificativ calitatea vieții și eficiența procesului terapeutic.

Boala este mai mult decât un diagnostic: este o experiență umană complexă, care cere o abordare integrativă. Înțelegerea dimensiunii psihologice a bolii și includerea consilierii și psihoterapiei în procesul de îngrijire facilitează adaptarea, susține vindecarea și redă persoanei sentimentul de continuitate și sens.