Psihoterapie pozitiva

Psihoterapia pozitiva este o metoda terapeutica umanista, transculturala si psihodinamica, dezvoltata in anii 1960 de catre psihiatrul german Nossrat Peseschkian.

Aceasta modalitate psihoterapeutica este bazata pe o imagine pozitiva a omului, principalele sale aptitudini fiind cea de a iubi (emotiile) si cea de a sti (cognitiile). Conflictul rezulta din provocarea de a dezvolta aceste capacitati de baza.

Conceptul teoretic fundamental in psihoterapia pozitiva este cel conform caruia marirea numarului experientelor si a emotiilor pozitive are un efect mai benefic asupra sanatatii pacientului, decat reducerea comportamentului si a cognitiei disfunctionale. Prin metafore si povesti multiculturale, pacientii sunt incurajati sa aiba o perspectiva pozitiva asupra problemelor cu care se confrunta. Pacientul este incorporat in poveste si are un rol activ in vindecarea sa - acesta devine propriul sau terapeut si invata sa se ajute singur in diverse situatii.

•  Principiul sperantei. Acest principiu ofera o perspectiva pozitiva asupra tulburarilor psihice; in loc sa elimine de la inceput o problema, individul ar trebui sa o inteleaga si sa-i descopere aspectele pozitive. Astfel, tulburarile de somn pot fi privite ca aptitudinea de a fi in alerta si de a rezista cu putin somn; schizofrenia este aptitudinea de a trai in doua lumi distincte; iar anorexia este ocazia de a necesita putina mancare si de a rezona cu fenomenul de foamete in lume.

•  Principiul echilibrului. Descrie dinamica si continutul conflictului. Potrivit psihoterapiei pozitive, fiecare persoana are propria modalitate de a face fata problemelor - modalitati orientate spre corp, orientate spre realizari, spre relatii, sau orientate spre fantezie. Afectiunile si simptomele apar atunci cand acest mecanism este dezechilibrat - armonia si egalitatea trebuie sa caracterizeze aplicarea modalitatilor de administrare a conflictului intrapsihic.

•  Principiul consultatiei. Aceasta perspectiva strategica ofera cinci etape ale psihoterapiei pozitive: observarea sau exprimarea dorintelor si problemelor, inventariul evenimentelor din ultimii 5 - 10 ani, sprijinul oferit in situatia pacientului sau activarea resurselor pacientului de a face fata conflictelor, verbalizarea sau dezvoltarea aptitudinilor de comunicare, extinderea obiectivelor pentru un viitor mai indelungat.