Psihanaliza

Psihanaliza reprezinta un set de teorii si o disciplina pusa la punct de medicul neuropsihiatru austriac Sigmund Freud si dezvoltata de adeptii teoriilor sale. Psihanaliza este o abordare psihodinamica a psihologiei si s-a nascut din dorinta de a trata afectiunile psihologice, precum si de a analiza mintea umana si modul in care gandim si ne comportam.

Aceasta disciplina are la baza principiul determinismului sau cauzalitatii psihice, si anume credinta ca fenomenele psihice si comportamentele umane sunt determinate de evenimente petrecute in trecut si care, daca nu sunt constientizate, produc repetarea incontinuu a acelorasi tipuri de comportamente. Mecanisme psihice descoperite de Freud se intalnesc in mod obisnuit in psihologia umana, insa pot in aceeasi masura sa produca un comportament in limitele normalului sau unul patologic.

Psihanaliza poate fi considerata prima forma de psihoterapie moderna (in aceeasi masura si prima disciplina psihologica unitara si coerenta), iar Freud primul psihoterapeut profesionist. Mai mult decat o psihoterapie, psihanaliza presupune si o conceptie despre om - latura antropologica - si despre lume - dimensiune filosofica.

Freud a creat psihanaliza sintetizand idei si informatii provenite din diferite directii - alti medici si oameni de stiinta ai timpului, cazuri clinice, inclusiv auto-analiza la care s-a supus el insusi. Prin urmare, este o disciplina factuala, bazata pe experienta clinica. El a incercat sa creeze o miscare psihanalitica asociindu-se si colaborand cu mai multe personalitati marcante. In incercarea de a proteja psihanaliza de influentele externe, Freud a infiintat „Comitetului secret”, format din psihanalistii cei mai apropiati si mai fideli, iar mai tarziu a exclus din acest comitet orice membru care s-a abatut de la linia doctrinara clasica.

De-a lungul timpului insa, miscarea psihanalitica a suferit mai multe rupturi si diluari de ordin ideologic, astfel incat in zilele noastre a aparut o reevaluare a teoriilor si practicilor acestei discipline. Teoriile bazate mai mult sau mai putin pe opera lui Freud au dus in final la imbogatirea considerabila a psihanalizei, precum si la numeroase aplicari in domeniile literar si artistic. Astazi exista cel putin 22 de orientari teoretice psihanaliste, care analizeaza psihicul si dezvoltarea umana.

Teme majore in psihanaliza freudiana
Constient, preconstient, inconstient

Dichotomia constient - inconstient nu a fost inventata sau descoperita de Freud, insa a fost imbogatita si popularizata de catre acesta. In starea constienta ne dam seama de perceptiile, amintirile, gandurile, fanteziile si sentimentele traite. Ceea ce Freud a numit preconstient si astazi este cunoscut ca „memorie disponibila” sau inconstient reprezinta amintirile si cunostintele la care nu ne gandim pe moment, dar pe care le putem aduce oricand in starea constienta. De exmplu, desi nu ne gandim tot timpul, in fiecare secunda la adresa pe care o avem, mancarea preferata sau la ce am facut vacanta trecuta, putem oricand sa ne amintim aceste lucruri, astfel transferand aceste informatii din inconstient in constient.

Unicitatea teoriei freudiene consta in ideea ca aceste doua stari - constient si preconstient - reprezinta cea mai mica parte a mintii umane. Portiunea majoritara este formata din subconstient, acolo unde se afla toate lucrurile reprimate, de care nu ne dam seama (amintiri pe care nu le putem aduce in constient si care ar genera anxietate si suferinta) si unde isi au originea multe dintre trairile umane - instincte, impulsuri, nevroze. Teoria topografica cuprinde descrierea si conceptualizarea subconstientului ca sistem dinamic. Potrivit lui Freud, subconstientul este sursa motivatiilor noastre, fie ca este vorba despre mancare, sex, impulsuri nevrotice sau motivatii artistice. Mintea umana refuza iesirea la suprafata a acestor instincte primare, pe care le putem percepe doar intr-o forma camuflata - acte ratate (erorile in vorbire, scris sau citit, lapsusurile, ticurile, etc.), vise, simptome ale tulburarilor psihice.

Criticile acestei teorii s-au axat pe natura si dimensiunea subconstientului. Psihologii de factura umanista, comportamentala sau existentialista au considerat ca subconstientul este responsabil pentru mai putine motivatii si probleme, avand o activitate si o importanta mai redusa decat credea Freud. Majoritatea psihologilor de astazi spun ca subconstientul reprezinta lucrurile pe care nu vrem sau nu avem nevoie sa le cunoastem, fie nu folosesc deloc acest concept.

Eros si Thanatos

Eros si Thanatos reprezinta cele doua instincte fundamentale: viata si moartea, iar acestea stau la baza comportamentului uman - reprezinta energia din spatele aparatului psihic. Instinctele vietii sunt asociate cu istinctele sexuale si ne asigura supravietuirea, satisfacerea placerii si perpetuarea speciei. Freud constata ca instinctele vietii nu sunt suficiente pentru a explica modul in care ne comportam si a motivat existenta fortelor autodistructive prin prezenta instinctului mortii - Thanatos. Energia sa se manifesta prin comportament agresiv si violenta indreptata spre sine sau spre cei din jur. Energia vietii a fost numita de catre Freud „libido” si se manifesta prin iubire, cooperare si alte actiuni prosociale.

Conceptele id, ego si superego in psihanaliza

Potrivit teoriei structurale sau teoriei instantelor, Freud a presupus ca aparatul psihic sau mintea umana este impartita in trei instante: Ego (Eu), Superego (Supra-Eu) si Id (Sine sau Se).

•  Id sau Sinele (Se-ul) exista in subconstient si este responsabil pentru transformarea necesitatilor umane primordiale in forte motivationale, sau instincte, numite dorinte de catre Freud. Aceste transformari au fost numite procese primare. Sinele functioneaza potrivit principiului placerii, sau a satisfacerii necesitatii imediate: foame, sete, sex, evitarea durerii, etc. In viziunea psihanalitica, nou-nascutul este reprezentarea pura a seului - acesta plange instinctiv ori de cate ori ii este foame sau vrea sa fie curat, desi nu stie exact de ce plange.
Seul include continuturi ereditare (instincte) si dobandite (rezultatul refularii), si reprezinta izvorul de energie al psihicului uman, precum si baza din care se nasc eul si supraeul, sub influenta lumii externe. Totodata, seul intra in conflict cu eul si supraeul.

•  Ego sau Eul rezida cu preponderenta in constient, este legat de realitate prin simturi si are rolul de a materializa dorintele seului. Aceasta activitate de rezolvare a problemelor se numeste functie secundara. Spre deosebire de sine, care functioneaza pe principiul satisfacerii imediate a cerintelor, eul functioneaza pe principiul realitatii: satisfacerea dorintei in momentul in care se gasesc resursele adecvate.
Eul cuprinde functiile psihice precum gandirea, toleranta, testarea realitatii, controlul, planificarea, apararea, sinteza informatiilor, functionarea intelectuala si memoria. Eul reprezinta ratiunea si bunul simt, in opozitie cu pasiunea, reprezentata de sine (id).
In diagrama modelelor structurale si topografice ale mintii, Freud prezinta continutul eului ca aflandu-se jumatate in constient, un sfert in preconstient si celalalt sfert in subconstient.

•  Superego sau Supra-Eul rezida cu preponderenta in preconstient. Potrivit lui Freud, supraeul se naste din complexul oedipian, prin identificarea cu parintele de acelasi sex. Prin aceasta identificare copilul interiorizeaza regulile impuse de parinte. In perioada de latenta sexuala supraeul achizitioneaza si normele si valorile morale ce dirijeaza eul in actiunea sa de combatere a sinelui. Supraeul comunica cerintele sale eului prin sentimente de mandrie, rusine, culpabilitate, etc.
O parte a supereului este formata din valorile inspirate de parinti, profesori, mentori, cu alte cuvinte constiinta umana.
O a doua parte a supraeului este Ego ideal sau Eul ideal - informatiile despre ceea ce este bine sau ce ar trebui sa faca o persoana; cu alte cuvinte, imaginea interioara la care fiecare dintre noi aspiram.

Mecanismele de aparare ale eului (ego)

Mecanismele de defensa identificate in psihanaliza reprezinta procedeele psihice prin care eul este menajat de confruntarea directa cu continutul subconstientului, adica pulsiunile si refularile. Aceste mecanisme de aparare ofera un refugiu in fata situatiilor la care nu putem face fata. Astazi lista mecanismelor de defensa este uriasa si nu exista un conses in privinta numarului acestora. Printre primele identificate se numara:

•  Negarea realitatii psihice interne presupune in acelasi timp afirmarea existentei acesteia - nu poti nega decat ceva ce exista. Astfel refularile patrund in constient sub forma negata. Recunoasterea acestor ganduri si dorinte reprimate ar produce o stare anxioasa extrema.
•  Refularea este cel mai vechi, mai important si mai cunoscut mecanism defensiv in psihanaliza, acest concept nascandu-se odata cu cel de subconstient. Prin procesul de refulare sunt pastrate in subconstient toate acele reprezentari pulsionale interzise de supraeu. Refularea este un mecanism de baza in nevroza, dar si un proces normal in viata cotidiana.
In general, se presupune ca sunt refulate acele experiente din copilarie care ar duce la un dezechilibru al psihicului imatur al copilului. Potrivit lui Freud, psihanaliza are rolul de a aduce si a prelucra la nivel constient conflictul refulat, pentru a putea fi condamnat.
•  Identificarea este situatia in care eul unei persoane preia in mod inconstient anumite trasaturi de la alta persoana. Un exemplu este lesinul cu caracter isteric al fiului cu tatal decedat. O forma de identificare este identificarea cu agresorul, un mijloc de aparare utilizat in relatiile cu obiectele lumii exterioare carora subiectul nu poate sa le faca fata. Un exemplu este cel al victimei care se transforma in agresor.
•  Deplasarea reprezinta asocierea unei incarcaturi afective cu un obiect sau eveniment aflat in intr-o relatie de contiguitate cu cele initiale care au provocat starea afectiva. Un exemplu este cel al parintelui care isi descarca nervii pe copil, atunci cand a fost pus intr-o situatie frustranta de catre sef la serviciu.
•  Sublimarea se refera la transformarea impulsurilor instinctuale in activitati acceptate de societate, cum ar fi utilizarea energiei instinctului sexual in scopuri artistice, sau a impulsurilor agresive intr-un sport.
•  Proiectia este atribuirea propriilor caracteristici, sentimente, dorinte sau trasaturi de caracter pe care nu ni le dorim sau nu le cunoastem, unor obiecte sau persoane din exterior.
•  Rationalizarea este procedeul prin care incercam sa dam o explicatie logica sau acceptabila din punct de vedere moral unor inclinatii, manifestari sau sentimente considerate inacceptabile si a caror cauza nu este perceputa.
•  Regresiunea este procesul de intoarcere la un stadiu de dezvoltare psihica anterior, fie ca este vorba despre gandire, sentiment sau comportament. Un exemplu este divortul intentat de sot, pentru a se casatori cu o iubita din tinerete.
•  Formatiunea reactionala reprezinta dezvoltarea unei atitudini sau comportament in sens opus cu o tendinta instinctuala refulata. De exemplu, manifestarea unei obsesii pentru curatenie poate ascunde dorinta perversiunilor sexuale.

Mecanismele de aparare descrise in psihanaliza nu implica neaparat patologicul. Acestea fac parte din sistemul Eului si servesc la adaptare si sunt in mod normal folosite in viata de zi cu zi, care fara ele ar fi imposibila sau prea angoasanta. Starea patologica apare atunci cand, prin rigiditate si utilizare persistenta, aceste mecanisme devin o piedica in gandire si actiune, producand un comportament inadaptat.

Complexul lui Oedip

In viziunea lui Freud, conflictul oedipal este o etapa in dezvoltarea psihosexuala a copilului prin care trecem cu totii si a carei rezolvare - pozitiva sau negativa - influenteaza performantele si sanatatea psihica a omului. Cu alte cuvinte, complexul lui Oedip reprezinta nucleul nevrozei si sursa culturii si civilizatiei umane - arta, mit, religie, filosofie, terapie.

Sursa de inspiratie pentru aceasta teorie o reprezinta tragedia greaca a lui Sofocle, Oedipus Rex, in care Oedip era destinat sa il ucida pe tatal sau si sa se casatoreasca cu mama sa. Parintii lui Oedip l-au instrainat la scurt timp dupa nastere, cand au aflat ce i-a prezis oracolul insa, ajuns la maturitate, Oedip a ucis un barbat si s-a casatorit cu o femeie, devenind rege, fara a sti ca este vorba despre tatal si mama sa. Cand si-a dat seama ce a facut, Oedip s-a autopedepsit scotandu-si ochii. Analogia feminina o reprezinta complexul Electrei - aceasta a complotat la uciderea mamei sale.

Freud plaseaza etapa oedipala in intervalul de varsta 3 - 5 ani, cand copilul dezvolta o atractie erotica pentru parintele de sex opus si, in consecinta, ostilitate fata de parintele de acelasi sex. Tensiunea acestui conflict sta la baza majoritatii tulburarilor psihice. Freud face legatura intre complexul lui Oedip si dezvoltarea supraeului - asimilarea valorilor morale ale tatalui/mamei sau identificarea cu parintele de acelasi sex. Supraeul (superego) rezolva conflictul oedipal utilizand sentimentul de vina pentru a preveni relatiile orientate spre incest. O alta metoda de a rezolva conflictul oedipal o reprezinta refularea si blocarea sentimentelor si amintirilor in inconstient. Aceasta solutie insa nu ofera o rezolvare eficienta, deoarece nu dezamorseaza conflictul intre se (id) si eu (ego).

Perpetuarea complexului lui Oedip duce la cantonarea in etapa falica de dezvoltare sexuala si poate duce la transformarea baiatului intr-un barbat agresiv, ambitios si superficial. Din acest punct de vedere, parintii nu trebuie sa apeleze la pedepse pentru a impune respectarea normelor de catre copil, ci la puterea exemplului si la recompense pentru a consolida comportamentul pozitiv. Astfel copilul va internaliza normele sociale si valorile morale, si nu le va respecta doar de frica pedepsei.

Descarcare - Catharsis

Una din teoriile psihanalizei - terapia cathartica - isi are baza in experienta prietenului si mentorului sau, Dr. Joseph Breuer si a pacientei sale Anna O. in anii 1880. Pacienta suferea de o serie de simptome, dar care nu aveau nicio cauza fizica - tuse, dificultati de vorbire, paralizie, spasme involuntare, halucinatii vizuale. In acea vreme, aceasta tulburare era numita isterie. Aceste simptome s-au intensificat mai ales dupa moartea tatalui sau, pe care il ingrijise cea mai mare parte din viata sa. Anna suferea de schimbari dramatice de stare, fantasmagorii, si incercase de cateva ori sa se sinucida, insa in timpul serii intra intr-o stare asemanatoare cu hipnoza si reusea sa povesteasca medicului fanteziile si experientele din timpul zilei, iar apoi se simtea mai bine. Anna numea aceste discutii „tratament prin vorbire” sau „curatarea hornului”. Breuer a observat ca unele evenimente de care Anna isi amintea, se identificau drept cauza a unui simptom. Spre exemplu, dupa o perioada in care, desi ii era sete, nu putea sa bea apa, in timpul discutiilor cu medicul pacienta si-a amintit ca a vazut un caine de companie band apa dintr-un pahar pe care stapana obisnuia sa-l foloseasca. Pe moment Anna a simtit un puternic dezgust, insa la putin timp a reusit sa bea un pahar de apa. Astfel, simptomul evitarea apei a disparut imediat ce si-a amintit evenimentul generator si a experimentat sentimentul asociat evenimentului. Breuer a numit aceasta experienta „catharsis”, cuvantul grec ce inseamna purgatie sau curatare. Treptat, in acest mod Anna a reusit sa scape de toate simptomele de care suferea, insa numai cu ajutorul lui Breuer. Din pacate colaborarea celor doi a generat aparitia unor dorinte de natura sexuala, motiv pentru care medicul a intrerupt sedintele de terapie.

Dupa acesta experienta, Breuer si asistentul sau Sigmund Freud au scris o carte despre isterie, in care explicau noua teorie: orice tip de isterie este rezultatul unei experiente traumatice, care nu se incadreaza in conceptul pacientului despre lume in general. Desi emotiile asociate cu trauma respectiva nu sunt exprimate in mod direct, acestea nu dispar, ci sunt exprimate prin comportament, sub forma unor simptome fizice. Atunci cand pacientul constientizeaza intelesul simptomelor - prin terapie cathartica, sentimentele refulate sunt eliberate (prin retraire) si astfel dispare necesitatea exprimarii prin simptome. Se poate face o analogie intre acest proces si drenarea unei infectii. Mai tarziu Freud a adaugat ceea ce Breuer nu a putut sa recunoasca in public, si anume faptul ca dorintele sexuale ascunse stau la baza nevrozelor isterice.

Catharsisul este important in psihanaliza deoarece terapia nu poate progresa daca pacientul nu isi exprima trairile afective, fapt ce aduce cu sine un sentiment de usurare si il incurajeaza pe pacient sa continue terapia.

Transferul in psihanaliza

Transferul este un fenomen prin care pacientul proiecteaza in mod inconstient asupra psihoterapeutului sentimente ce ar trebui sa fie indreptate catre persoanele apropiate pacientului. Putem defini acest fenomen ca „repetarea inadecvata in prezent a unei relatii foarte importante in copilarie”, sau „reproducerea unor emotii ce au legatura cu experiente refulate din copilarie si substitutia obiectului original al emotiilor reprimate, cu o alta persoana”. De exemplu, in viata reala o persoana poate fi inclinata sa nu aiba incredere in alta persoana care seamana cu fostul sot abuziv, sau sa indrageasca pe cineva doar pentru ca seamana cu prietenul din copilarie. Relatiile de transfer se diferentiaza de relatiile normale prin caracterul excesiv si de inadaptare - au o calitate, cantitate si durata inadecvata.

In terapia psihanalitica transferul ia deseori forma atractiei erotice - la fel cum s-a intamplat cu pacienta Anna O. (caz in care transferul a scapat de sub control), insa poate fi vorba si de furie, ura, neincredere, dependenta extrema sau idolatrizare. Desi initial transferul era vazut ca o piedica in succesul psihanalizei, mai tarziu Freud si-a dat seama ca este un fenomen necesar pentru a scoate la suprafata sentimente refulate si conflicte nerezolvate din copilarie. De fapt, astazi, importanta fenomenului de transfer in terapia psihanalitica este printre putinele concepte unanim recunoscute de catre psihanalisti.

Analiza nu poate exista fara transfer, insa fenomenul are loc si independent de aceasta. Psihanaliza doar descopera transferul si il analizeaza. Fenomenul insa poate fi nociv atunci cand devine intr-u totul negativ - cum se intampla in paranoia, sau nu exista transfer de emotii, iar terapeutul nu poate influenta pacientul prin mijloace psihologice. O regula a psihanalizei stabileste faptul ca transferul nu trebuie interpretat inainte ca el sa se fi stabilit. Psihanalistul trebuie sa-l anunte progresiv pe pacient ca retraieste o relatie deja avuta in trecut, cu un personaj important din acea perioada.

Transferul implica nu numai ganduri si sentimente, dar si apararile impotriva acestora. Readucerea trecutului in prezent face trimitere nu numai la trecutul real al pacientului, ci si la cel imaginat. Psihanaliza activeaza trasaturi de personalitate bazate pe conflictele intrapsihice, iar stabilirea transferului si aducerea acestuia la cunostinta pacientului face posibila producerea iluminarii - insight-ului - sau a intelegerii de sine.

Mecanismele de rezistenta in psihanaliza

Rezistenta se refera la opozitia in fata accesului psihoterapeutului la subconstientul pacientului. Freud a invatat sa se foloseasca de aceste mecanisme de rezistenta - adica sa le analizeze si interpreteze - pentru a conduce o terapie de succes. Manipularea rezistentelor si a fenomenelor de transfer reprezinta elemente esentiale in psihanaliza, fapt recunoscut si de catre psihanalistii de astazi.

Opozitia in fata demersului psihoterapeutic poate lua orice forma, iar rezistentele pot fi constiente (refuzul de a discuta despre sau a-si aminti ceva anume, absentarea de la o sedinta) sau inconstiente (blocajele din timpul asociatiilor libere, aparitia unor noi simptome). Cele mai mportante sunt rezistentele inconstiente, deoarece ofera informatii despre personalitatea pacientului si conflictele intrapsihice ale acestuia. In analizarea acestor procese de rezistenta, terapeutul se concentreaza pe aspectelor terapiei pe care pacientul are tendinta de a le evita, precum si pe fenomenele care blocheaza actul constientizarii - insight-ului.

In ultima revizuire a mecanismele de rezistenta la analiza, Freud a identificat cinci tipuri de rezistente, provenind din trei surse: ego (eu), id (sine) si superego (supraeu). Represia, transferul si beneficiul secundar al bolii sunt rezistente ce au ca sursa eul. Sinele dezvolta o rezistenta ivita din repetarea compulsiva, iar supraeul impune auto-sabotajul, cauzat de simtul culpabilitatii sau necesitatea de a pedepsi. Aceste rezistente la analiza au ca scop protejarea eului de disconfort emotional. Freud s-a pronuntat pentru prelucrarea lenta a acestor rezistente, astfel incat pacientii sa le constientizeze si sa descopere pulsiunile reprimate care le provoaca. In acest scop, terapeutul trebuie sa ramana neutru, pentru a permite rezistentelor sa se evidentieze in fenomenul de transfer.

Iluminare - Insight

Iluminarea sau insight-ul este momentul in care pacientul isi da seama de sursa emotiilor sale - evenimentul traumatic originar (recumerarea amintirilor uitate). Odata ce s-a produs catharsisul (descarcarea) si iluminarea (eng. insight) sau intelegerea cauzelor conflictelor intrapsihice, cea mai mare parte a terapiei psihanalitice s-a realizat. Mai ramane aplicarea acestui insight in psihicul si comportamentul actual.