Risperidona și abordarea comportamentală în sindromul METTL5: o analiză a literaturii și un caz clinic inedit

Context

Tulburarea neurodezvoltării legată de gena METTL5 este o condiție rară, autozomal recesivă, definită prin microcefalie primară, dizabilitate intelectuală și manifestări neurocomportamentale variabile. Deși etiologia genetică este bine stabilită, managementul farmacologic țintit pentru componentele neuropsihiatrice severe ale sindromului rămâne nedefinit. Necesitatea unor intervenții eficiente pentru a îmbunătăți calitatea vieții pacienților și a facilita participarea lor la terapiile de reabilitare este una stringentă.

Metodologie

Cercetătorii au efectuat o revizuire cuprinzătoare a literaturii, incluzând toate cazurile de sindrom METTL5 publicate anterior, pentru a analiza spectrul fenotipic al afecțiunii, cu un accent specific pe disfuncția comportamentală. Concomitent, a fost evaluat parcursul clinic și farmacologic al unui pacient index din Türkiye, purtător al unei noi variante homozigote de tip frameshift [NM_014168.4:c.415_416del; p.(Met139Glyfs*23)]. Această abordare combinată a permis o înțelegere mai profundă a manifestărilor clinice și a răspunsului la tratament.

Rezultate

Analiza cohortelor combinate (n = 16) a confirmat că microcefalia primară și dizabilitatea intelectuală moderată până la severă sunt caracteristici universale ale sindromului METTL5-legat. În mod crucial, anomaliile comportamentale profunde — incluzând tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD), agresivitatea impulsivă și auto-mutilarea severă — s-au dovedit a fi caracteristici centrale extrem de prevalente, documentate în peste 90% dintre cazuri.

Pacienta index a prezentat ADHD sever și agresiune episodică, alături de un profil dismorfic craniofacial distinct, anterior nerecunoscut. Intervenția țintită cu o doză mică de risperidonă (0,25 mg/zi) a dus la o reducere rapidă și robustă a impulsivității și a disfuncției comportamentale. Această ameliorare a facilitat direct implicarea activă a pacientei în terapiile de reabilitare multidisciplinare, subliniind potențialul risperidonei de a îmbunătăți aderența și rezultatele terapeutice. Acest studiu extinde spectrul genotipic și fenotipic al deficienței METTL5 și subliniază povara neurocomportamentală semnificativă a acestei afecțiuni. Observația clinică preliminară sugerează că antipsihoticele atipice, cum ar fi risperidona, pot reprezenta o opțiune terapeutică promițătoare pentru gestionarea componentelor comportamentale dificile ale acestei tulburări, deși sunt necesare studii suplimentare pentru a confirma aceste constatări.