Psihoterapie expresiva

Psihoterapia expresiva utilizeaza arta creativa sau expresiva ca mijloc terapeutic - arte plastice, dans/ miscare, drama, poezie/ proza, muzica, etc, in context psihoterapeutic si de consiliere.

Abordarea expresiva in psihoterapie include elemente umaniste, psihodinamice, si ale teoriei atasamentului. Aceasta terapie are caracteristici unice, care nu se regasesc in terapiile verbale: exprimarea sinelui, participarea activa, utilizarea imaginatiei si conexiunile realizate intre minte si corp.

Spre deosebire de exprimarea artistica clasica, in psihoterapia expresiva este important procesul de creatie si nu rezultatul. Aceasta modalitate terapeutica pleaca de la prezumtia ca oamenii pot obtine vindecarea si autoanaliza in plan psihic si emotional, utilizandu-si imaginatia si exprimandu-se creativ.

Desi toate terapiile expresive implica actiunea, fiecare abordare are propriile caracteristici si rolul sau in cadrul terapiei, in functie de aplicatii, practicanti, pacienti, decor si obiective. Spre exemplu, terapiile vizuale includ lucrul in intimitate si indeamna mai degraba la realizarea procesului de individuatie, in vreme ce psihoterapia prin muzica include socializarea si colaborarea cu partenerii de „scena”.

Psihoterapia expresiva reprezinta un ajutor pentru persoanele care au dificultati in a-si exprima emotiile, sentimentele si experientele trecute, fie din cauza abuzului, violentei, sau a altor evenimente traumatice. Avand in vedere recunoasterea valorii modalitatilor expresive in tratament, interesul pentru aceasta forma psihoterapeutica a crescut, in special in domeniul traumelor, tulburarilor de personalitate, bolii Alzheimer si altor forme de dementa, tulburarilor specifice copilariei - ADHD si autism.

Desi este un tratament ce poate fi aplicat la toate grupele de varsta si in majoritatea tulburarilor psihiatrice si medicale, exista pacienti care nu pot beneficia de efectele terapiilor expresive. In primul rand, sunt unii adulti care nu cred in posibilitatile lor artistice si astfel rezista terapiei; apoi, persoanele care au pregatire in domeniu (pictura, dans, muzica, etc.) renunta cu greu la regulile invatate si nu se pot exprima spontan.