Psihoterapie Morita

Psihoterapia Morita este o metoda terapeutica cognitiv-comportamentala japoneza, creata in anii 1930 de catre medicul psihiatru Shoma Morita. Obiectivul initial al terapiei era tratarea tulburarilor de anxietate, in special un tip de nevroza numit „shinkeishitsu”, caracterizat de hipersenzitivitate, introversie, perfectionism si predispozitii hipocondriace. Aceasta metoda terapeutica este influentata de invataturile budiste Zen.

In a doua parte a secolului trecut, psihoterapia Morita s-a extins in America de Nord si a suferit modificari, pentru a se adresa unei game mai largi de tulburari psihologice, specifice culturii occidentale.

Potrivit lui Shoma Morita, nevroza isi are originea in teama pacientului de a se imbolnavi si in obsesia acestuia orientata spre simptom. Prin urmare, psihoterapia Morita propune ca pacientul sa adopte o alta atitudine - sa nu mai lupte impotriva simptomelor, ci sa accepte lucrurile asa cum sunt, deoarece in timp isi vor pierde din intensitate. A doua filosofie de viata recomandata pacientului este sa faca ceea ce trebuie sa faca, adica sa se orienteze spre actiune si spre lucrurile pe care le apreciaza cu adevarat in viata.

Concepte in psihoterapia Morita
Naturaletea sentimentelor - Arugamama (acceptarea realitatii asa cum este ea). Fie ca este vorba de fericire sau de tristete, anxietate sau depresie, sentimentele sunt raspunsuri naturale la evenimentele vietii si din acest motiv nu trebuie sa incercam sa le schimbam sau sa le reprimam. Mai degraba trebuie sa ne continuam viata, fara a lasa sentimentele sa ne perturbe activitatea normala.

Sentimentele nu pot fi controlate; actiunea da. Multe metode psihoterapeutice occidentale incearca sa modifice sentimentele pentru a obtine o stare de bine si pentru a putea trece la actiune. Potrivit terapiei Morita sentimentele nu pot fi controlate in totalitate si aceasta abordare nu este naturala; apoi, experienta de viata ne invata ca nu trebuie sa asteptam sa stapanim sentimentele pentru a putea trece la actiune. Spre exemplu, daca iti este frica sa tii un discurs in public, nu vei trece niciodata la actiune daca vei astepta sa-ti invingi teama; in schimb, daca vei trece direct la actiune, poate vei capata incredere si vei scapa de anxietate.

Egocentrismul si suferinta. Daca ne concentram permanent pe simptomele pe care le avem, nu vom observa ca fluxul constiintei noastre se modifica permanent. Cu cat vom fi mai preocupati de simptom - ceea ce simtim, cu atat vom limita libertatea atentiei noastre, vom deveni egocentrici si prin urmare vom suferi mai mult. In schimb, atunci cand suntem atenti la actiunea pe care o desfasuram, anxietatea dispare. Pentru a evita concentrarea atentiei spre sine, trebuie sa avem o atitudine orientata spre realitate si spre lumea exterioara.

Etapele terapiei Morita
•  Prima etapa dureaza 4 - 7 zile si consta in odihna si izolare, in care invatam sa ne separam de asaltul permanent al simturilor si gandurilor, specific lumii zbuciumate care ne inconjoara. In formula originara, aceasta etapa din psihoterapia Morita presupunea izolarea pacientului intr-o camera de spital, la pat. Adaptarea la cultura occidentala presupune ca pacientul sa adopte unui stil de viata sanatos, sa se izoleze de agitatia societatii si sa mediteze.

•  A doua etapa dureaza 1 - 2 saptamani si consta in realuarea activitatii, intr-un ritm scazut si monoton, in liniste. Acum este momentul ca pacientul sa tina un jurnal in care sa-si noteze gandurile si sentimentele, pentru a separa gandirea de afect si pentru a observa efectele fiecaruia asupra vietii sale. Totodata subiectul reia legatura cu lumea din exterior si mai ales cu natura. Putem spune ca pacientul iese de la intuneric la lumina, atat la propriu, cat si la figurat. Se recomanda plimbari si exercitii de respiratie.

•  A treia etapa dureaza tot 1 - 2 saptamani si consta in activitate fizica sustinuta, in natura, dar si activitatecreativa. Poate fi o etapa dificila, insa pacientul se va transforma din victima aflata sub tratament in supravietuitorul care se recupereaza.

•  A patra etapa dureaza una sau mai multe saptamani si este perioada in care, teoretic, pacientul se va reintegra in societate si va aplica ceea ce a invatat in etapa anterioara. Acesta va integra in noua sa viata meditatia, activitatea fizica, o gandire mai clara, un stil de viata mai ordonat si o noua relatie cu natura.