Sumarul Constelaţiei de Familie

Sumarul Constelaţiei de Familie

Aminitiţi-vă că un sumar este un sumar; adică, în conformitate cu Random House Dictionary, un sumar este „o scurtă declarare sau re-declarare a punctelor majore, în special o concluzie la o operă”. Constelaţia Familiei este o declaraţie scurtă, care include punctele majore. Acest sumar nu se intenţionează a fi o relatare auto-biografică a experienţei clientului ca şi copil şi adolescent; scopul său este mai degrabă acela de a da o expresie proaspătă a simţului subiectiv al clientului faţă de acei ani, aşa cum se relaţionează ei cu stilul unic de mişcare învăţat de client la început, şi pe care clientul continuă să-l preactice şi în prezent.

Pe scurt, Constelaţia Familiei facilitează auto-înţelegerea clientului, rarătând respect faţă de modul în care clientul şi-a creat un stil de viaţă, şi (ca toată munca terapeutică din Psihologia Individuală) într-un mod care este încurajator pentru clientul aflat în situaţia actuală de viaţă.

În cele ce urmează prezentăm o metodă de compunere a „Sumarului Constelaţiei de Familie”, care se bazează pe punctele enumerate mai jos; aceste puncte sunt exprimate în propoziţii de bază.

Puncte de inclus în „Sumarul Constelaţiei de Familie”

1. Ordinea naşterii.
2. Atmosfera familiei.
3. Valorile familiei.
4. Linia - ghid masculină.
5. Linia - ghid feminină.
6. Locul pe care şi l-a creat clientul în familie (cum şi-a găsit clientul locul în familie).
7. Locul pe care şi l-au creat fiecare dintre fraţi în familie (cum şi-a găsit fiecare dintre fraţi locul în familie).
8. Alte imagini: modele de rol şi alianţe.
9. Experienţa vecinătăţii şi a şcolii în copilărie şi la pubertate.
10. Experienţa provocării sexuale la adolescenţă.
11. Probleme majore rămase nerezolvate din copilărie până la adolescenţă.

Metoda de Compunere a Sumarului Constelaţiei de Familie

Cele 11 puncte de mai sus, împreună cu frazele sugerate pentru utilizare ăn compunerea sumarului sunt descrise mai jos. Acolo unde textul e inclus în paranteze mari, folosiţi informaţia culeasă în Inventarul Stilului Vieţii completat pentru clientul dvs. De exemplu, primul model de propoziţie, legat de ordinea naşterii, este, „[Clientul] a crescut / s-a dezvoltat ca al [poziţia ordinală] copil dintr-o familie cu [numărul fraţilor din familie] fraţi (pentru copii unici, se poate scrie: copilul unic al familiei), psihologic fiind [poziţia psihologică].” Ca exemplu, putem avea o propoziţie de genul: „Sharon a crescut / s-a dezvoltat ca al treilea copil într-o familie cu patru copii, psihologic fiind bebeluşul primului grup de trei copii, cu un frate mult mai mic.”

Punctul 1. „ [Numele clientului] a crescut / s-a dezvoltat ca [poziţia ordinală], psihologic fiind [poziţia psihologică]...”

Punctul 2. „ Atmosfera familiei era [descriere]...”

Punctul 3. „Valorile familiei pe care Mama şi Tata puneau accentul includeau [le enumeraţi, apoi elaboraţi asupra acestor valori comune] ...”

Punctul 4. „Linia ghid (sau linia directoare) masculină stabilită de Tată punea accentul pe [enumeraţi trăsăturile principale ale liniei ghid masculine, mai ales acele valori neîmpărtăşite de Mamă] ...”

Punctul 5. „Linia ghid (sau linia directoare) feminină stabilită de mamă punea accentul pe [enumeraţi trăsăturile principale ale liniei ghid feminine, mai ales acele valori neîmpărtăşite de Tată] ...”

Punctul 6. „[Numele clientului] şi-a găsit/făcut un loc al lui/ei prin [descrierea modului în care clientul se distingea pe sine în familie: aveţi în vedere activităţi, alianţe, competitori, relaţiile cu părinţii şi compararea locului clientului cu locurile stabilite de fraţi/surori] ...”

Punctul 7. „[Numele fratelui/sorei], care era [scrieţi vârsta sau poziţia relativă faţă de client], şi-a găsit/făcut un loc pentru el/ea prin [aveţi în vedere elementele de la Punctul 6] ...”

Punctul 8. „Alte figuri prezente pentru [Numele clientului] au fost [identificaţi modelele de rol], care [descrierea semnificaţiei lor pentru client]. [Numele clientului] a făcut o alianţă/s-a aliat cu [numele persoanei] care era important pentru [numele clientului] pentru că [descrieţi relaţia; includeţi mai ales orice dovezi de încurajare] ...”

Punctul 9. „În timpul copilăriei, experienţa [numele clientului] a fost [descrieţi trăsăturile majore ale auto-evaluării în vecinătate şi la şcoală, incluzând şi imaginea de sine]. La intrarea la pubertate, experienţa [numele clientului] a fost [descrieţi componente negative şi pozitive, incluzând experienţele legate de intrarea în viaţa de adult, şi cam ce ar însemna acestea] ...”

Punctul 10. „În perioada adolescenţei, [numele clientului] s-a simţit [descrieţi auto-evaluarea clientului] şi a avut de-a face/s-a confruntat [scrieţi cum a făcut faţă provocărior legate de încrederea în sine, sexualitate, şi direcţia în viaţă] ...”

Punctul 11. „Întrebarea rămasă/cu care s-a confruntat [numele clientului] la intrarea în viaţa de adult a fost: [aici puneţi o întrebare care conţine tema lipsei de pregătire a clientului pentru succesul său ca adult, incluzând condiţiile în care clientul este pregătit să meargă mai departe] ...”


Robert L. Powers, Jane Griffith - Înţelegerea Stilului Vieţii

Cabinet Psihologie-Psihoterapie Ciprian Florentin Șișu
Vezi prezentarea cabinetului

Secțiuni:

Personalitate

Aceasta sectiune este dedicata tipurilor de personalitati. Vom prezenta principalele clasificari ale personalitatii, detaliind si oferind sfaturi pentru fiecare tip.

Cuplu si sex

Discutii pe cele mai frecvente probleme intr-o relatie. Sfaturi pentru a-ti imbunatati viata de cuplu.

Cariera

O treime din viata noastra, daca nu mai mult, o petrecem la serviciu, muncind. Un job care aduce satisfactii inseamna o viata fericita.

Educatie parinti

Cu totii ne dorim un copil perfect: inteligent, cu o personalitate puternica si un caracter demn de invidiat. Dar ce putem face si cum trebuie sa ne comportam cu el pentru a-l ajuta sa devina astfel?

Psihoterapie

Va prezentam peste 100 de tipuri si metode de terapie psihologica si psihoterapie. Pe unele dintre acestea le vom prezenta detaliat.

Probleme psihice

Informeaza-te privind principalele tulburari ce iti pot afecta psihicul. Cum apar, care sunt cauzele si cum sunt ele diagnosticate si tratate.

PsihoUtil

Articole si sfaturi utile din domeniul psihologiei. Despre modalitatile de a te cunoaste pe tine si pe cei din jurul tau.

Evenimente

Evenimente din sfera psihologiei si psihiatriei: cursuri de formare, seminarii, etc. Aceste informatii sunt publicate de catre psihologii si psihiatrii membri ai site-ului www.la-psiholog.ro

Teste psihologice

O multitudine de psihoteste gratuite: teste de personalitate, teste despre cariera, teste de combatibilitate in cuplu, teste de aptitudini si IQ, etc

Cele mai accesate psihoteste:

Articole recente:

Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.