Tulburările de memorie

Tulburările memoriei sunt cauzate, în general, de o afectare majoră a bazei neuronale.

Amnezia – pierderea memoriei – reprezintă imposiblitatea de a rememora informații, fapte sau experiențe trăite. Această tulburare a memoriei poate fi cauzată de deteriorarea anumitor zone ale creierului ce sunt vitale pentru prelucrarea memoriei. O diferență fundamentală între un episod temporar de pierdere de memorie și amnezie este că acesta din urmă poate avea, de regulă, un carater permanent. 

Un tip extrem de neplăcut de amnezie (pierderea severă a memoriei explicite) îl reprezintă amnezia retrogradă sau de evocare, în care indivizii nu își amintesc evenimentele anterioare unei traume ce a indus pierderea memoriei. Forme moderate ale amneziei retrograde apar atunci când cineva suferă o contuzie; de obicei, evenimentele imediat anterioare situației în care s-a produs contuzia nu sunt amintite bine. Această tulburare variază ca severitate și, uneori, poate provoca probleme la locul de muncă, la școală sau în diversele medii sociale în care activează persoana respectivă. Astfel, există riscul ca amintirile pierdute să nu mai poată fi recuperate și, ca atare, persoanele în stadiul avansat pot necesita supraveghere sau îngrijire permanentă. 

Amnezia anterogradă sau de fixare se referă la evenimentele survenite (trăite) după debutul bolii și survin, mai ales, ca o consecință a scăderii capacității de fixare a imaginilor și evenimentelor noi. Persoana este incapabilă să redea un eveniment trăit recent, în timp ce amintirile fixate anterior rămân relativ bine conservate și pot fi încă redate. Deseori amnezia anteogradă se adaugă amneziei retrograde. Astfel, s-a constat destul de frecvent că, în cazul pacienților cu amnezie anterogradă, deși aceștia nu-și reamintesc aproape nimic din biografia lor anterioară momentului în care a survenit amnezia, în ceea ce nivelul cunoștințelor lor conceptuale dobândite anterior nu s-a observau observat modificări semnificative. 

Deteriorarea lobilor frontali este asociată foarte adesea cu pierderea informațiilor despre momentul și locul în care pacientul a învățat o anumită informație pe care și-o reamintește, totuși, fără probleme. 

Memoria este unul dintre domeniile cel mai intens afectat de înaintarea în vârstă. Astfel, schimbările în eficiență ale memoriei pot afecta funcționarea cotidiană a omului. Totuși, memoria nu este afectată global, ci, la un moment dat, pot să apară aspecte neomogene de afectare a memoriei, ceea ce face ca în anumite domenii atingerile să fie mai mari, pe când în altele să fie abia sesizabile. Există teste neuropsihologice care, urmărind evaluarea relațiilor dintre creier și comportament, indică aspectele funcționării cognitive a memoriei, a atenției, a rezolvării problemelor. De asemenea, există și chestionare de autoevaluare a eficienței memoriei, iar, în acest context, acuzele legate de procesele memoriei sunt în corelație cu depresia persoanei supuse examinării. Pe de altă parte, există exerciții de antrenare a memoriei persoanelor în vârstă, ce dau rezultate remarcabile chiar și în cazul persoanelor suferind de boala Alzheimer. 

Factorii individuali, în special cei de ordin afectiv, trebuie luați în considerare în ceea ce privește tulburările memoriei. Apar o scădere a vitezei de memorare, de încodare a noilor informații, precum și un risc mare de interferență a noilor informații cu cele mai vechi, conducând la confuzii, în cazul unui deficit de vitamina B12, al consumului exagerat de alcool sau medicamente și droguri. Bolile specifice – depresia, demența – se asociază cu pierderi ale calităților proceselor memoriei. 

Memoria de scurtă durată (MSD) reprezintă abilitatea de a reține informațiile suficient de mult pentru a putea fi utilizate ca în cazul în care reținem un număr de telefon până ce îl formăm. Este vorba, prin urmare, de informații stocate timp de milisecunde si, ocazional, câteva minute. 

Memoria de lucru, de scurtă durată, este în declin la persoanele în vârstă. În această situație, diferențele provocate de de vârstă în eficiența memoriei de lucru nu sunt universale, ci individuale. Memoria autobiografică, de lungă durată, poate fi afectată sub aspectul povestirii amintirilor, însă nu și al recunoașterii. Verificarea memoriei autobiografice este, în general, mai dificilă. Unele informații rămân nealterate pe durate mai lungi, în timp ce alte aspecte se pot șterg. De-a lungul timpului, memoria evenimentelor se poate transforma, astfel că din a fi puterninc reproductiva poate deveni puternic reconstructivă. Detaliile de bază ale unui eveniment memorat se pot pierde lent, treptat, în timp ce detaliile secundare – periferice – se pot pierde rapid. 

Persoanele cu o vârstă mai înaintată sunt mai puțin abile în ceea ce privește găsirea unor strategii de memorare. Atunci când li se sugerează acest tip de strategii, performanțele acestora se ameliorează în mare măsură. Performanțele persoanelor în vârstă se pot ameliora și în situația în care informația este prezentată mai lent, dacă se permite un antrenament anterior realizării sarcinii date și, mai ales, dacă informația ce este utilizată în sarcinile de test le este cunoscută.

Sistemul memoriei umane poate realiza mai mult decât o simplă recunoaștere a unui item particular care a fost reținut. Există o flexibilitate a ariilor care ne permite să știm când și în ce context a fost reținuut un anume eveniment. O primă sarcină a sitemului de memorare este să facă legătura între elementele reprezentării stimulului și contextul activ în care a fost recepționat. Această asociere este bineînțeles latentă în sistem și necesită aranjări și sortări în procesul de căutare pentru a putea fi reactualizată. În ceea ce privește memoria necesară în viața cotidiană, s-a constatat că, atunci când se află în medii familiare lor, persoanele cu o etate înaintată au bune capacități și strategii de localizare a lucrurilor. Capacitatea de autoevaluare a performanțelor are de suferit, sub anumite aspecte, pe măsură ce trec anii. Totuși, în absența unei patologii, scăderea performanțelor memoriei nu are efecte negative semnificative asupra vieții cotidiene a persoanelor în vârstă. Oamenii sunt capabili să își reamintească informații despre un eveniment provenite din diverse modalități senzoriale: senzații, sunte, gust, miros. Astfel, pot fi reamintite informații ale unei particularități izolate (de exemplu, mirosul de liliac), care va fi ulterior integrată într-un eveniment complet care va fi activat din memoria de lungă durată. 

În cazul persoanelor mai în vârstă, comparativ cu persoanele mai tinere, înmagazinarea și reactualizarea arată cele mai semnificative scăderi în privința performanței. Ca atare, persoanele mai în vârstă sunt mai lente în a face legătura între noii stimuli și cei deja memorați, însă dacă aceste legături li se sugerează, ele vor avea performanțe de reactualizare similare cu ale tinerilor. Persoanele mai în vârstă, asemenea celor tinere, au performanțe destul de bune în ceea ce privește reactualizarea unor informații cu caracter general. 

BIBLIOGRAFIE 

Avram, Eugen. coord. (2009), Neuropsihologie – Creier și funcționalitate. București: Editura Universitară.

Miclea, Mircea. (1999). Psihologie cognitivă – Modele teoretico-experimentale. Iași: Polirom. 

Muntean, Ana. (2006). Psihologia dezvoltării umane, Ediția a II-a. Iași: Polirom.

Rusu, Elena-Claudia. (2007). Psihologie cognitivă, Ediția a II-a. București: Editura Fundației România de Mâine. 

Rusu, Elena-Claudia; Pănescu, Madlen-Oana. (2014). Psihologie cognitivă – Curs în tehnologie ID-IFR. București: Editura Fundației România de Mâine.