Pare a fi cea mai dura personalitate dintre cele noua. La locul de munca este foarte hotarat si sincer, pana la extrem. Are nevoie de independenta si autonomie si se revolta in fata ingradirilor. In familie, spiritul dominant imbraca forma protectiei celor dragi.
In momentul in care doreste sa controleze totul, 8 devine agresiv si incearca sa intimideze. Are probleme cu apropierea fata de ceilalti. La nivelul cel mai sanatos, tipul 8 este foarte stapan pe sine, isi foloseste puterea sa imbunatateasca si vietile celor din jur, este curajos si poate deveni o mare personalitate istorica.
Motivatiile esentiale ale provocatorului sunt: sa fie independent, sa-si dovedeasca rezistenta si sa invinga slabiciunile, sa fie important pentru lume, sa domine mediul, sa aiba controlul asupra situatiei.
Temerea fundamentala este sa fie controlat de altii.
Dorinta fundamentala este sa isi controleze viata si destinul.
Autocunoastere. Tipul 8 din eneagrama se poate regasi in urmatoarele afirmatii:
• Ma pricep sa lupt pentru ceea ce imi doresc.
• Imi este greu sa fac compromisuri.
• Nu-mi este frica sa ii confrunt pe altii.
• Imi place exercitiul puterii.
• Sunt o persoana agresiva, impunatoare.
• Stiu cum sa fac lucrurile sa mearga.
• Ma plictisesc repede si imi place sa fiu tot timpul in miscare.
• Dreptatea si nedreptatea sunt elemente cheie pentru mine.
• In general nu prea ma intereseaza autoanaliza.
• Cred ca sunt un nonconformist.
Tipul de baza eneagrama 8 cu personalitate tangentiala sau „aripa” 7 este Nonconformistul.
Personalitatea de baza 8 cu personalitate tangentiala 9 este Ursuzul.
ProfesieTipul 8 este atras de lumea afacerilor, a finantelor si a politicii, deseori incercand sa obtina un statut inalt. Este de asemenea un bun antreprenor.