Articole si sfaturi utile din domeniul psihologiei. Despre modalitatile de a te cunoaste pe tine si pe cei din jurul tau.
Sporturile de echipă, precum fotbalul sau handbalul, pot ajuta copii și adolescenții să prevină problemele de sănătate mintală, potrivit unui studiu recent publicat în jurnalul PLOS One. În mod similar, studii anterioare au sugerat, de asemenea, că participarea la sporturi organizate a tinerilor previne problemele acestora de s
continuare
Autismul este de obicei diagnosticat în copilăria timpurie, când părinții observă întârzieri de dezvoltare și probleme de comportament. Dar dacă simptomele unui copil sunt ușoare sau sunt confundate cu o altă afecțiune, este posibil ca autismul să nu fie observat.
continuareStimularea magnetică transcraniană repetitivă (rTMS) este un procedeu utilizat în tratamentul depresiei în cazurile în care alte metode medicamentoase şi psihoterapeutice s-au dovedit ineficiente.
continuareCercetătorii de la Universitatea din Hertfordshire din Marea Britanie au revizuit 71 de studii în care este analizată legătura dintre credința în fenomene paranormale, printre acestea numărându-se psihokineza, bântuirea și clarviziunea și funcțiile cognitivă, mai exact raționamentul, gândirea și memoria. Ace
continuareCercetătorii suedezi au găsit variabilele ce pot determina doza de litiu necesară în tratamentul tulburării bipolare. Studiul a fost publicat în jurnalul The Lancet Psychiatry.Litiul este un tratament esențial pentru cei care suferă de tulburare bipolară. Acesta are proprietatea de a stabiliza pacientul din punct de vedere emoți
continuareModul în care copiii își petrec timpul în fața televizorului, calculatorului sau telefonul influențează semnificativ abilitățile lor cognitive, potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Institutul Karolinska din Suedia.
continuareUn studiu publicat recent de cercetătorii de la Universitatea din Massachusetts a concluzionat că există o legătură între alăptare și sănătatea mintală. Pe de altă parte, dificultățile în alăptare pot afecta negativ sănătatea mintală a mamelor. Dificultățile apar mai ales dacă există o neconcordanță între a
continuareUn studiu amplu efectuat de psihologii de la Universitatea din Florida de Sud sugerează că bunăstarea pe termen lung este un obiectiv realist pentru unii pacienți cu boli mintale, în ciuda stereotipurilor care spun că afecțiunile mintale sunt inevitabil cronice, recurente și incompatibile cu bunăstarea. Studiul, publicat în Clin
continuareCe este triangulația? O relație formată din trei persoane, care nu pot „funcționa” decât dacă sunt împreună cu foarte multă fuziune. Diadele nu pot funcționa, pentru că nu-și pot vorbi, decât prin altcineva. Originea de baza triungiului relațional, este prezența noastră de copii în relația părinților, breșa pe care ei o lasă și de care ei sunt responsabili.
continuareCu cât este mai urbanizat mediul în care trăiește un copil - apropierea de drumuri intens circulate, casă cu vopsea ce conține plumb, dar și locuitul în familii care trăiesc în sărăcie și cu venituri foarte mici, cu atât a fost mai mare numărul de experiențe de tip psihotic pe care le-au avut copiii de-a lun
continuareDepresia și anxietatea sunt stări frecvente ale persoanelor diagnosticate cu demenţă, iar probabilitatea ca acestea să fie diagnosticate cu depresie majoră este de două ori mai mare comparativ cu alte persoane de aceeași vârstă. Studiile estimează că procentul persoanelor cu demenţă care dezvoltă și depresie se află undeva
continuarePersoanele care conștientizează faptul că suferă de autism de la vârste tinere pot avea o calitate mai bună a vieții și un sentiment de bunăstare la vârsta adultă, potrivit rezultatelor unui studiu condus de cercetătorii britanici. Astfel, constatările sugerează că a-i spune unui copil că este autist la o vârstă mai
continuareUn studiu publicat de către Academia de Pediatrie a realizat un grup focus pentru a putea înțelege mai bine perspectivele adolescenților cu privire la posibilele beneficii și riscuri pentru sănătatea mintală asociate cu utilizarea TikTok. Astfel, adolescenții au descris felul în care funcționează această aplicație, beneficii
continuareUn nou studiu al cercetătorilor de la American Psychological Association arată că oamenii organizați și ce au niveluri ridicate de autodisciplină prezintă un risc mai mic de dezvoltare a unor deficiențe cognitive apărute cu vârsta, în timp ce persoanele instabile emoțional sau, conform acestora, capricioase, au un risc de expe
continuareDisulfiram, un medicament utilizat în tratamentului alcoolismului cronic, poate fi folosit pentru a reduce în siguranță nivelul anxietății, constată un studiu al cercetătorilor de la Universitatea de Științe din Tokyo. În cadrul experimentelor efectuate pe rozătoare, medicamentul a inhibat căile de semnalizare a receptor
continuareUn studiu recent, realizat de cercetători din Arabia Saudită, a concluzionat că administrarea de antidepresive nu îmbunătățește calitatea vieții, pe termen lung. (1) Cercetarea a urmărit populația americană. Potrivit datelor existente 17,47 milioane de adulți americani primesc diagnosticul de depresie în fiecare an iar dintr
continuareConform unui nou studiu publicat recent în jurnalul PLOS ONE de către cercetătorii de la Universitatea din Granada din Spania, simptomele de depresie la adulții vârstnici apar mai frecvent atunci când aceștia asociază o boală cardiovasculară. Cu toate că se cunoștea faptul că depresia și afecțiunile de inimă prezintă
continuareConform cercetătorilor de la Ben-Gurion University, visarea cu ochii deschiși, denumită clinic maladaptive daydreaming (MD), întrucât nu există un corespondent clinic exact în limba română al acestei afecțiuni, poate reprezenta un diagnostic mai corect pentru unele persoane decât cel de ADHD. Doctorul Soffer-Dude
continuareUn studiu reprezentativ la nivel național efectuat în SUA arată că aproximativ 42% dintre adulții cu tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) au o sănătate mintală foarte bună, caracterizată prin lipsa unei afecțiuni mintale în anul precedent, un nivel de satisfacție auto-raportat crescut în fiecare zi
continuareUn nou studiu al cercetătorilor de la University College London arată că elevii din școlile private din Anglia nu au tendința de a raporta o sănătate mintală mai bună sau o satisfacție mai mare cu privire la viață la vârsta adultă decât colegii lor ce studiază în școli de stat. Echipa a analizat date colectate de la
continuareUn nou studiu al cercetătorilor de la University of California - San Francisco arată că psilocibina favorizează apariția de conexiuni mai strânse între diferitele regiuni ale creierului la persoanele depresive, eliberându-i de obiceiurile de ruminare îndelungată și de auto-concentrare excesivă. Descoperirea indică u
continuareÎntr-un studiu de referință realizat pe 121.000 de persoane, cercetătorii de la Broad Institute din cadrul MIT și de la Harvard au identificat mutații foarte rare ce perturbă proteinele din componența a 10 gene cu potențial mare de creștere a riscului de dezvoltare a schizofreniei, în unele cazuri rata atingând valori de
continuareÎntr-un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Surrey, aceștia investighează impactul psihologic al izolării sociale în medii neprielnice precum Luna, proiectul LUNARK fiind prima simulare arctică a unei misiuni lunare. Ca parte a proiectului, doi arhitecți spațiali numiți Sebastian Aristotelis și Karl-Johan S&osl
continuareProblemele de natură psihologică se întâlnesc din ce în ce mai frecvent în zilele noastre, stresul fiind un factor major de perturbare a echilibrului emoțional. Pentru a facilita procesul de psihoterapie și pentru a-l face disponibil pentru un număr mult mai mare de persoane din întreaga lume, o echipă de cercet
continuareUn nou studiu al cercetătorilor de la Johns Hopkins Medicine din Maryland arată că, în urma consumului de substanțe psihedelice precum psilocibina conținută de ciupercile halucinogene există posibilitatea de atribuire a conștiinței unui număr mare de lucruri foarte variate, vii sau fără viață. Acest fenomen poate apărea, confor
continuareÎn calitate de pacient încantat de serviciile de care a avut parte:
Recomandă un psihoterapeut