Terapia prin acceptare și angajament (ACT): ce este și cum funcționează

Ce este psihoterapia și unde se încadrează ACT

Psihoterapia reunește o serie de tratamente care au ca scop ajutarea unei persoane să identifice și să schimbe emoții, gânduri și comportamente care îi creează suferință. Cea mai mare parte a psihoterapiei se desfășoară individual, cu un profesionist licențiat, sau în grup, alături de alți pacienți. Scopurile ei sunt reducerea simptomelor, menținerea sau îmbunătățirea funcționării zilnice și creșterea calității vieții.^[1] Ședințele durează de regulă între 30 și 50 de minute și au loc o dată la 1-2 săptămâni; terapia poate fi de scurtă durată, de la câteva săptămâni la câteva luni, pentru probleme mai recente, sau de lungă durată, de la luni la ani, pentru dificultăți mai vechi și mai complexe. Aproximativ 75% dintre persoanele care încep un proces de psihoterapie raportează un anumit beneficiu.^[2]

Terapia prin acceptare și angajament (cunoscută și sub abrevierea ACT, din engleză) este una dintre metodele de psihoterapie folosite astăzi, alături de terapia cognitiv-comportamentală clasică, terapia interpersonală, cea psihodinamică sau terapia comportamentală dialectică.

Ce este terapia prin acceptare și angajament

ACT a fost dezvoltată în anii 1980 de psihologul Steven C. Hayes, pornind de la terapia comportamentală tradițională și de la terapia cognitiv-comportamentală. Ideea centrală este că oamenii suferă adesea nu din cauza gândurilor și emoțiilor neplăcute în sine, ci din cauza luptei constante cu ele — evitarea, negarea sau încercarea de a le controla cu orice preț. În ACT, pacientul învață să accepte aceste trăiri ca răspunsuri firești la anumite situații, în loc să le trateze ca pe niște probleme de rezolvat, și își asumă angajamentul de a acționa în continuare conform propriilor valori, indiferent de ce simte în acel moment.^[3]

Scopul declarat al terapiei este dezvoltarea „flexibilității psihologice” — capacitatea de a rămâne deschis emoțional și de a-ți adapta gândurile și comportamentele astfel încât să se alinieze cu valorile și obiectivele tale, chiar și atunci când apar gânduri sau emoții dificile. Această flexibilitate este construită prin șase componente: acceptarea trăirilor, în loc de evitarea lor; defuziunea cognitivă, adică luarea de distanță față de gânduri dificile, astfel încât să nu mai fie tratate ca adevăruri absolute; contactul cu momentul prezent, exersat prin tehnici asemănătoare mindfulness-ului; conștientizarea sinelui dincolo de gânduri și emoții; clarificarea valorilor personale; și acțiunea angajată, adică pași concreți către schimbarea comportamentului în acord cu aceste valori.^[3]

Pentru ce probleme se folosește și ce arată dovezile

ACT este folosită în tratamentul mai multor afecțiuni și dificultăți: tulburări de anxietate, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă, psihoză, tulburări de alimentație, tulburări legate de consumul de substanțe, stres legat de muncă și durere cronică.^[3]

O meta-analiză publicată în 2025, care a inclus 27 de studii randomizate și controlate cu 2.860 de adolescenți, a arătat că ACT nu a fost mai eficientă decât terapia cognitiv-comportamentală clasică, dar a fost semnificativ mai eficientă decât alte intervenții active de control (de exemplu, tratamentul standard) pentru simptomele de depresie, și mai eficientă decât grupurile fără nicio intervenție activă pentru toate rezultatele urmărite. Îmbunătățirea flexibilității psihologice a fost asociată cu reducerea simptomelor de depresie și anxietate, iar vârsta mai mică și proporția mai mare de participante de sex feminin au fost asociate cu rezultate mai bune pentru unele dintre efecte. Autorii au atras atenția că toate studiile incluse au fost evaluate cu risc înalt de eroare sistematică, mai ales din cauza măsurătorilor bazate pe autoevaluare.^[4]

O altă analiză sistematică din 2025, bazată pe 10 studii randomizate la persoane cu depresie, a găsit un efect semnificativ al ACT atât asupra simptomelor depresive, cât și asupra celor de anxietate, precum și un efect pozitiv asupra flexibilității psihologice. Terapia făcută în grup a părut mai eficientă decât cea individuală pentru reducerea simptomelor depresive. Certitudinea dovezilor a fost evaluată ca scăzută pentru simptomele depresive, moderată pentru cele de anxietate și înaltă pentru flexibilitatea psihologică.^[5]

Cum decurge o ședință de ACT

Într-o ședință de ACT, lucrezi împreună cu terapeutul pentru a observa modul în care îți vorbești ție însuți despre evenimente dificile din trecut, relații problematice, limitări fizice sau alte provocări. Împreună decideți dacă o problemă anume cere o acțiune și o schimbare imediată sau dacă, pur și simplu, trebuie acceptată așa cum este, în timp ce înveți să faci schimbări de comportament care pot influența situația în timp. Terapeutul te ajută să identifici tipare de gândire și comportament care nu ți-au fost de folos în trecut și să nu le mai repeți. Odată ce ai reușit să înfrunți și să accepți dificultățile actuale, faci angajamentul de a nu mai lupta cu trecutul și cu propriile emoții și începi să exersezi un comportament mai încrezător și mai orientat spre soluții, bazat pe valorile și obiectivele tale personale.^[3]

ACT versus terapia cognitiv-comportamentală clasică

Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) este un tratament recomandat pentru numeroase probleme de sănătate mintală — depresie, anxietate (inclusiv fobii și tulburare obsesiv-compulsivă), tulburare de stres posttraumatic, tulburări de alimentație, tulburare bipolară, tulburări de personalitate — dar și pentru insomnie, probleme legate de alcool sau alte substanțe, durere cronică, sindrom de colon iritabil sau sindrom de oboseală cronică. De regulă presupune între 5 și 15 ședințe, iar exersarea între ședințe a ceea ce ai învățat este importantă pentru rezultat.^[6]

Diferența principală față de ACT ține de obiectiv: CBT pune accentul pe identificarea și schimbarea directă a gândurilor considerate distorsionate, în timp ce ACT pune accentul pe schimbarea relației tale cu acele gânduri, fără a încerca neapărat să le corectezi conținutul.^[3] Datele directe de comparație sunt deocamdată limitate: meta-analiza pe adolescenți citată mai sus a arătat că ACT nu depășește CBT ca eficiență, ci se situează la un nivel similar, ceea ce o recomandă ca alternativă la abordările cognitiv-comportamentale tradiționale.^[4]

Mindfulness-ul din ACT și o atenție necesară

Una dintre cele șase componente ale ACT, contactul cu momentul prezent, se exersează prin tehnici asemănătoare mindfulness-ului.^[3] Mindfulness-ul, în general, este o tehnică prin care înveți să fii pe deplin prezent, fără să judeci ceea ce observi, folosind meditația, exercițiile de respirație sau alte metode care te ajută să devii mai conștient de gândurile, emoțiile și senzațiile corporale. Poate ajuta la o mai bună înțelegere a propriilor emoții, la o gestionare mai bună a gândurilor dificile, la o stare de calm mai ușor de atins și la o concentrare mai bună.^[7] Există însă o excepție importantă: persoanele cu tulburare de stres posttraumatic ar trebui să știe că exercițiile de mindfulness pot, în unele cazuri, să agraveze simptomele de traumă — atenția concentrată asupra propriilor trăiri poate declanșa flashback-uri, emoții intense sau stări de disociere. Dacă ai un istoric de traumă, discută cu medicul de familie sau cu terapeutul înainte de a începe exerciții de mindfulness, ca să fie adaptate nevoilor tale.^[7]

Cui i se potrivește și cum alegi un terapeut

ACT poate fi potrivită dacă te confrunți cu anxietate, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă, tulburări de alimentație, dependențe, stres legat de muncă sau durere cronică, mai ales dacă simți că lupta constantă cu propriile gânduri și emoții îți consumă energia fără să te apropie de o rezolvare.^[3] Nu există o certificare specială pentru practicarea ACT — pregătirea suplimentară se face prin ateliere și alte programe de formare, pe lângă calificarea de bază de psiholog, psihoterapeut sau alt profesionist licențiat în sănătate mintală.^[3] În România, psihologii și psihoterapeuții practică pe baza atestatului de liberă practică eliberat de Colegiul Psihologilor din România.

Când cauți un terapeut, merită să întrebi despre pregătirea și experiența lui, ce abordare folosește și de ce, ce dovezi există pentru acea abordare, dacă a mai lucrat cu probleme asemănătoare cu ale tale, care sunt obiectivele propuse pentru terapie și cum se evaluează progresul, ce se întâmplă dacă nu simți o îmbunătățire după un timp rezonabil și cum este protejată confidențialitatea discuțiilor.^[1] Încrederea și relația cu terapeutul contează pentru a putea lucra eficient împreună.^[2] O primă discuție, față în față, la telefon sau online, te poate ajuta să înțelegi cum va decurge tratamentul și să simți dacă persoana respectivă ți se potrivește.^[1]

Concluzii

Terapia prin acceptare și angajament este o metodă de psihoterapie studiată în numeroase cercetări, cu rezultate încurajatoare asupra simptomelor de depresie și anxietate, deși calitatea dovezilor este încă inegală, și nu o soluție superioară terapiei cognitiv-comportamentale clasice, ci mai degrabă o alternativă cu o filosofie diferită — accepți ce simți, în loc să lupți să schimbi conținutul gândurilor, și îți construiești viața în jurul propriilor valori. Dacă te regăsești în descrierea de mai sus, cel mai potrivit pas este o discuție cu un psiholog sau psihoterapeut, care poate evalua dacă această abordare se potrivește situației tale sau dacă o altă metodă ar aduce rezultate mai bune.