Articole si sfaturi utile din domeniul psihologiei. Despre modalitatile de a te cunoaste pe tine si pe cei din jurul tau.
Se pare ca ne putem aminti cu acuratete anumite evenimente în timp ce altele par să se estompeze in timp. Memoria noastră se schimbă in sensul ca putem ajunge sa uitam ce anume voiam de exemplu, sa cumparam de la magazin atunci cand am plecat de acasa. Cum se face ca in aceste conditii inca putem sa ne reamintim detalii ale evenimentelor din trecut? Cum si de ce se intampla acest lucru?
continuare
Scopul principal al băiatului bun este să-i facă pe alți oameni fericiți. El este dependent de validările provenite de la cei din jurul lui și evită orice fel de conflict. Băieții buni se ghidează după următoarele trei principii:
continuare
Mulți dintre noi așteptăm cu bucurie și nerăbdare sărbătorile, însă există și persoane care se confruntă cu stări de tristețe în apropierea Sărbătorilor. Dacă în restul anului mai reușim să combatem gândurile negative și tristețea, în preajma Sărbătorilor și în special a Crăciunului, acestea par mult mai greu de combătut.
continuare
Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât viețile noastre devin mai complexe. Nu doar că ne transformăm din copii în adulți, lucrul acesta presupunând deja asumarea responsabilității pentru propria persoană și pentru propria viață, însă și tipurile de relații pe care le dezvoltăm devin mai variate, iar regulile lor de funcționare nu ne sunt întotdeauna clare. Pe măsură ce devenim adulți ne asumăm și roluri precum cel de partener, student, angajat, părinte, lider, etc. și ne angrenăm în tot felul de situații care ne împing să fim responsabili pentru noi sau pentru alții.
continuareSănătatea mintală și facultățile psihice capătă o importanță deosebită odată cu înaintarea în vârstă. Funcțiile normale ale creierului presupun abilitatea fiecăruia de a exercita activități independente psihice, cognitive și motorii. Înaintarea în vârstă, în cele mai multe cazuri, este co
continuare
N-am întâlnit o durere umană la fel de răspândită ca cea provocată de vulnerabilitățile proprii. Creștem "rușinați" de multe lucruri: că nu suntem ca ceilalți sau că nu ne diferențiem destul, că nu respectăm regulile altora sau că suntem prea obedienți, lipsiți de inițiativă și "personalitate", că mergem prea departe sau stagnăm prea mult într-un loc, că nu ne străduim destul, că ne place altceva decât
continuareUn studiu publicat recent în revista științifică Psychological Science a arătat că prima impresie poate fi influențată pe lângă forma feței sau lipsa sau prezența zâmbetului și de forma corpului. (1, 7) Stereotipurile există iar cercetătorii de la U
continuare
In articolul The repression and the Return of Bad Objects, Fairbairn realizeaza o scurta trecere in revista a teoriei lui Freud, intr-o formulare extrem de clara a etapelor si conceptelor centrale.
continuare
Am vizionat recent filmul "Când iubirea nu este de ajuns". Filmul este foarte grăitor, zugrăvind exact drama familiilor în cadrul cărora o persoană are o problemă de dependență....suferința pe care o trăiesc, comportamentul de ajutor al acestora, tumultul interior - chinul, suferința, rușinea, jena, umilința...
continuare
Atacul de panica poate fi definit in multe moduri. Acesta poate aparea atat la adulti, cat si la copiii de varsta mica. El este generat de o predispozitie a persoanei spre anxietate, o stare afectivă caracterizată printr-un sentiment de neliniște permanentă, care perturbă viața persoanei în cauză. Simptome la adulti, simptome la copii, cauze, strategii terapeutice.
continuareTratamentul depresiei asociată cu perimenopauza, adică timpul imediat înainte de menopauză atunci când hormonii feminini sunt în declin, au lipsit până în prezent, motiv pentru care un grup de clinicieni și de oameni de știință au condus o cercetare care a fost aprobată de International Menopause Society.
continuare
Relatia dintre componentele emoției și trăirea subiectiva a acesteia ne interesează in ce măsura răspunsurile vegetative, credințele, gandurile, expresia faciala contribuie la intensitatea unei emotii. Când apare furia, persoana poate tremura sau sa aibă o tonalitate ridicată a vocii, când apare bucuria, gandurile sunt legate de motivul acestei stări.
continuare
Metoda observației este cea mai des folosită și cea mai răspândită metoda de cercetare psihologică, fiind indispensabila unui psiholog. In stadiile de evaluare inițială sau de cercetarea inițială se înregistrează progrese importante prin observarea fenomenului sau a situației care ne interesează.
continuare
Studiile au arătat că persoanele care dezvoltă depresie până la vârsta de 20 de ani au rude de gradul I care au suferit de asemenea de depresie, deci în aceste cazuri factorul genetic pare să joace un rol important. La fel, acest factor genetic se regăsește în cazul persoanelor ce trec prin episoade depresive recurente, dar nu se regăsește în cazul persoanelor ce trec printr-un singur episod depresiv.
continuare
O simplă căutare pe internet vă poate sugera interesul crescut acordat în ultimii ani acestei probleme și numărul mare de studii existente asupra subiectului. Iar rezultatele acestor studii sunt încurajatoare: depresia poate fi depășită.
continuare
"Mă simt inutilă. Copiii au crescut, nu îmi mai găsesc nici un rost", "Văd cum prietenii din jurul meu se duc unul câte unul, eu însumi am fost diagnosticat cu probleme cardiace. Nu mai am nimic de făcut decât să îmi aștept sfârșitul", "Credeam că suntem o familie fericită. Cu toate astea el a plecat și acum este fericit în altă parte, cu altcineva." Pentru fiecare persoană ce se confruntă cu depresia suferința ia o formă unică, modul unic de a fi al persoanei determinând o trăire particulară și în cazul acestei tulburări
continuare
Depresia - iată un cuvânt des întâlnit în ultimii ani în cele mai diverse medii. Uneori folosit ca sinonim pentru tristețe, depresia nu trebuie confundată cu aceasta. Tristețea reprezintă o reacție firească apărută ca urmare a unui eveniment negativ de viață. Ca și alte emoții tristețea are un rol important în adaptarea noastră la diversele provocări cu care ne confruntăm de-a lungul vieții
continuareUn nou studiu publicat în American Heart Association sugerează că adulții cu vârstă de peste 45 de ani care suferă de anxietate, depresie și alte tulburări mentale sunt expuși la un risc crescut de atac de cord și de accident vascular cerebral. Într-un studiu de 221.677 de participanți din Australia, cercetătorii au des
continuareUn nou studiu sugerează că disfuncțiile de la nivelul mitocondriilor, care reprezintă principala sursă de energie pentru celulele, pot fi cauza principală a depresiei. Publicată în Frontiers in Neuroscience, această nouă cercetare asupra teoriilor de lungă durată privind cauzele depresiei ar putea conduce la dezvoltarea unor medica
continuare
Evenimentele neprevazute pot genera stres si o stare de tensiune interioara, a carei intensitate variaza in functie de conflictele interne - probleme nerezolvate care pot fi constiente sau inconstiente. Aceste conflicte interne pot fi constiente sau inconstiente. Ele pot sa apara atunci cand persoana in cauza are obligatia sa aleaga intre obiective incompatibile
continuare
Se spune adesea ca femeile plang mai mult decat barbatii sau ca nu e normal ca barbatii sa planga. Unii parinti isi invata de mici copiii ca „baietii nu plang”. Aceste credinte pot fi autolimitative si vin mai degraba din nevoia parintelui de a linisti copilul, sau din neputinta acestuia.
continuareUn studiu coordonat de dr. Matt Walker fondator și director Center for Human Sleep Science de la University of California-Berkeley a arătat că o cantitate redusă de somn are un efect negativ asupra interacțiunilor sociale și accentuează sentimentul de singurătate. Pentru a înțelege mai bine efectele sociale pe care le poate produce l
continuare
Ai o agitație în tine pe care nu știi cum să o „apuci", nu știi cum să o integrezi...Te gândeșți că ai bea ceva, îți pui un pahar, dar pare că se duce atât de repede și atunci îți pui încă unul. Devii amuzant, parcă îți place și ție de tine, ceea ce este semn bun, motiv pentru care îți mai pui un pahar. Și uite așa, mâine constați că ai ajuns să bei singur pentru a umple un gol. Care gol?
continuare
E descumpănitor pentru unii oameni care au nevoie de terapie să afle prețul unei ședințe și să afle că parcursul terapeutic cere prezență săptămânală. "Așa … des? Așa … mulți bani? Și … cât timp o să ia? Incert. Și cât mai durează? Incert. Ai fost la 2-3-4 ședințe și mai ai problema încă? Mai merită să mergi? Oare să iei medicație? Costă mai puțin.”
continuare
Cât durează? Depinde. De obiectivele convenite de comun acord. De complexitatea problemelor cu care te prezinți. De cât de adânc vrei să ajungi cu vindecarea. Depinde de tine. De câtă perseverență ai să te implici constant în procesul vindecării tale. De cât de onest ești în a evalua starea cu care ai intrat în cabinet prima oară și modificările în bine care au apărut pe parcurs. Depinde de factorii favorizanți care întrețin problema, direct sau indirect și de care poți să te distanțezi sau nu.
continuareÎn calitate de pacient încantat de serviciile de care a avut parte:
Recomandă un psihoterapeut